Actualitate

16 pacienți cu CORONAVIRUS, la Institutul Oncologic din Cluj

16 persoane, printre care o asistentă şi un psiholog de la Institutul Oncologic Cluj, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

16 pacienți cu CORONAVIRUS, la Institutul Oncologic din Cluj 16 pacienți cu CORONAVIRUS, la Institutul Oncologic din Cluj

Un număr de 16 cazuri de pacienţi cu coronavirus, dintre care două cadre medicale, toţi asimptomatici, au fost depistate la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN).

"Există o asistentă şi psihologul de acolo confirmaţi pozitiv în acest moment. Există şi un număr de pacienţi depistaţi acolo, ca urmare a screeningului făcut, care nu îndeplineau condiţia de pacienţi suspecţi, dar au fost, totuşi, testaţi de către Institut. Având şi capacitate mare de testare, au decis să testeze toţi pacienţii şi tot personalul medical. Pacienţii au fost deja izolaţi pe o secţie dedicată. Dar, atât pacienţii, cât şi cadrele medicale sunt asimptomatici", a declarat, vineri prefectul Mircea Abrudean.


Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că testarea personalului medical şi a pacienţilor va continua.

"Am respectat toate regulile impuse de lege, de la începutul epidemiei. Am făcut riguros triajul impus, pe definiţia de caz. Am testat pacienţii care se încadrau în definiţia de caz şi personalul care se încadra în definiţia de caz. În urmă cu trei zile, evaluând la nivelul Comitetului director al IOCN evoluţia epidemiei şi creşterea numărului de cazuri şi ţinând cont de faptul că pacienţii noştri au particularităţile legate de imunitate, de prezenţa bolii neoplazice, am hotărât în Comitetul director testarea personalului şi a pacienţilor prin PCR, prin metoda cea mai sensibilă. Au fost şi cazuri pozitive şi este vorba în totalitate de cazuri asimptomatice, cu declaraţii prin care îşi asumau că nu au avut contacte. Deci, triajul a funcţionat foarte bine. Au fost şi situaţiile de personal, dar care au fost asimptomatice în totalitate. Asta este în acord şi cu analiza prin PCR, care a arătat doze mici spre medii de încărcătură virală, deci cazuri asimptomatice", a spus directorul medical al IOCN, prof. dr. Patriciu Achimaş Cadariu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter