Actualitate

A început distribuția paștilor. Care este programul

Începând cu ora 8 a acestei dimineți, a început distribuția pâinii sfințite la domiciile credincioșilor.

A început distribuția paștilor. Care este programul A început distribuția paștilor. Care este programul

Pâinea binecuvântată în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă şi vin, numită „Paşti”, care a fost sfinţită joi, 16 aprilie, va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi de voluntarii. Acest lucru se va întâmpla vineri, 17 aprilie şi sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 17.00 şi în prima zi de Paşti între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioşilor.

Sfânta Lumină sosită de la Ierusalim va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum cinci voluntari, sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 20.00.


„Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari, cu echipament de protecţie, mască şi mănuşi, în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi ca semn distinctiv banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu data de identificare ştampilat de parohie”, a anunţat Marcel Vela, ministrul de Interne.

Lumina sfântă, împărțită sâmbătă

Credincioșii vor primi lumina sfântă sâmbătă seara și în cursul nopții din pragul casei sau de la fereastră, de la voluntarii din parohii.


„Credincioşii vor primi Paştele sau - sâmbătă seara şi sâmbătă noaptea - Sfânta Lumină, din pragul casei ori de la fereastră fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale (blocuri – n.r.) acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie, mască şi mănuşi”, a mai spus Vela.

Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi a prevederilor din ordonanţele militare fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.


CITEȘTE ȘI

Iohannis pune piciorul în prag după relaxarea măsurilor de Paşte: „Stați acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter