Actualitate

Autoritățile nu știu dacă să deschidă sau nu bisericile. Când se vor deschide ușile locașurilor de cult?

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, luni seară, la Antena 1, că deschiderea lăcaşurilor de cult trebuie gândită foarte bine, subliniind că este nevoie în acest sens de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Autoritățile nu știu dacă să deschidă sau nu bisericile. Când se vor deschide ușile locașurilor de cult? Autoritățile nu știu dacă să deschidă sau nu bisericile. Când se vor deschide ușile locașurilor de cult?

Ministrul a admis că, în condiţii de siguranţă, poate fi luată în calcul şi organizarea de nunţi şi botezuri, dar nu cu 500 sau 1.000 de persoane.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a declarat Vela.


El a adăugat că, „dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1000 de persoane”.

Vela a precizat că, în opinia sa, acest virus va schimba românii, iar valul al doilea, preconizat în toamnă, va fi mult mai bine pregătit.


„Cred că acest virus ne va schimba. Dacă vine valul doi suntem mai bine pregătiţi. Cred că trebuie să ne vaccinăm”, a declarat ministrul de Interne.

CITEȘTE ȘI:


Contraziceri la nivel înalt! Relaxarea de la 15 mai a premierului, diferită de cea a ministrului de Interne

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter