Actualitate
Tișe anunță punerea în funcțiune a primei celule CMID, în lipsa autorizației de mediu. Activiștii acuză blat între Comitetul de Urgență și CJ
Președintele Consiliului Județean , Alin Tișe, a promis că, după o lungă așteptare și zeci de termene nerespectate, prima mașină cu gunoi urmează să ajungă la CMID în cursul acestei săptămâni.
Tișe anunță darea în funcțiune a primei celule CMID, în lipsa autorizației de mediu. Activiștii acuză Comitetul de Urgență de blat cu CJAlin Tișe s-a grăbit să anunțe, în această dimineață, că proiectul CMID, început în urmă cu aproape un deceniu, se apropie de o primă reușită și că săptămâna aceasta, celula 1 va fi declarată funcțională. Declarația președintelui CJ vine la doar o zi de la dezbatere publică privind obținerea autorizației integrate de mediu pentru depozitarea deșeurilor în CMID, proces care va mai dura câteva luni, mai ales ținând cont de faptul că documentația pentru aceasta trebuie să cuprindă un studiu de sănătate realizat DSP Cluj, care nu a fost încă întocmit.
„Întâmplarea face că sunt la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. Am venit pentru a face o ultimă verificare a tot ce avem aici. În această săptămână urmează să intre prima mașină cu gunoi, în câteva zile vom declara celula funcțională și o vom preda în folosință operatorului RADP. Operatorul intră într-o operațiune de planificare și de strategie, pentru a începe treptat să aducă gunoaiele din municipiu și din întreg județul în această celulă. Practic, astăzi, putem spune că prima celulă este funcțională, este o misiune îndeplinită. A fost o miză mare pentru mine și pentru consiliul județean și iată că, după opt ani, putem spune că această misiune a fost îndeplinită cu succes", a decalarat Alin Tișe, la un post local de radio.
Tișe: „Celula este conformă"
Tișe a afirmat că celula este corespunzătoare, urmare a unor constatări făcute de experți și consultanți, întărind afirmația prin argumentul că, în locul celor două gropi de gunoi temporare ale Salprest și a RADP de la Pata Rât, va fi folosit un depozit ecologic pentru depozitarea deșeurilor.
„Autorizația de mediu este în graficul pe care noi l-am stabilit, adică avem deja procedura începută, a fost emis un aviz prealabil, acum două săptămâni, după care s-a intrat în procedură de dezbatere publică și obținere a autorizației integrate de mediu. Autorizația integrată de mediu vizează practic toate cele trei celule, iar această celulă, din punct de vedere tehnic, urmare a constatărilor făcute de experți și consultanți, ea corespunde. Este imposibil să nu corespundă, pentru că noi venit cu o celulă ecologică, care va înlocui o rampă de gunoi care nu este ecologică. Astăzi avem două rampe la Pata Rât, una privată și una a primăriei, iar noi în locul lor venim și punem un depozit ecologic. (...) Cei care iubesc mediul ar trebui să fie primii care ar trebui să își dorească, ca în regim de urgență, să dăm în funcțiune aceste celule ecologice, pentru că am pune capăt poluării de care vorbesc toată ziua", a mai spus Tișe.
Activiștii de mediu acuză blat între Consiliul Județean și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
Având în vedere faptul că rampele Salprest și cea a RADP-ului sunt aproape pline, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât să permită ducerea deșeurilor în celula de la CMID și în lipsa unei autorizații, pentru a nu se crea o criză de sănătate publică, în cazul în care limita va fi atinsă, a arătat ieri reprezentanții CJ, în cadrul dezabterii publice.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre, astfel că în momentul în care se sistează depozitarea la RADP și Salprest, din cauză că se ajunge la capacitatea maximă, se va depozita, în regim de urgență, temporar, la CMID, chiar și în lipsa autorizației integrate de mediu”, au arătat reprezentanții Consiliului Județean ieri, în cadrul dezbaterii.
Activiștii de mediu, care în urmă cu puțin timp au semnalat mai multe probleme la documentația depusă de CJ la Agenția Națională de Protecție a Mediului (ANPM), acuză că CJ Cluj și Comitetului de Urgență au făcut blat pentru permiterea depozitării de deșeuri în prima celulă, în lipsa autorizației de mediu.
„Blat de zile mari al Consiliului Județean Cluj: Tișe "rezolvă" să deschidă CMID fără obținerea autorizației integrată de mediu. Complimente: Comitetului de Urgență. Cum s-a făcut combinația? În 3 mișcări. 1. CJ i-a scris Comitetului că dacă rampa RADP se umple, e musai să deschidă CMID și fără acte. 2. Comitetul: aoleu! și în 17 aprilie aprobă cererea CJ. Și acum, coup de grace, mișcarea 3. Ce citim noi taman în documentația depusă în martie de CJ pentru autorizarea CMID, la pagina 156? “Datorita depasirii capacitatii de depozitare a deseurilor din depozitul de deseuri de la Pata Rat se impune ca parte din investitia CMID Cluj sa poata fi pusa in functiune.” Tanaaaaaa! Prosteala e completă. De asta nu l-ați văzit îngrijorat pe Alin Tișe zilele astea dacă a obține autorizația aia de mediu, după ce a fost lăsat el repetent la prima depunere, în ianuarie. Că actul ăla nici nu îi mai trebuie, fraierilor”, a scris activistul Szakáts István, prezent la dezbaterea de luni, pe o rețea de socializare.
Celula are durată de viață de 10 ani, însă doar dacă clujenii mai reduc din gunoaie
Președintele CJ a afirmat că durata de viață a acestei celule, estimate la 10 ani, depinde mult de cum va evolua cantitatea de gunoi pe care clujenii o produc, mizând pe faptul că, odată ce noii operatori vor începe colectarea și taxa pentru ridicarea deșeurilor va fi stabilită în funcție de cantitatea produsă, cetățenii județului să vor gândi de două ori ce aruncă și ce nu.
„Depinde și de cantitatea de gunoi, depinde de cum va evolua în județ, cantitatea de gunoi pe care oamenii o să o declare. Ne putem aștepta ca oamenii din fiecare localitate să producă mai puțin gunoi, în condițiile în care ar trebui să plătească mai mult, sau ar trebui să plătească pentru fiecare plasă, poate s-ar gândi de mai multe ori ce gunoi aruncă și cu ce gunoi va umple pubela. Evoluția cantității de gunoi va depinde de prețurile pe care le vor practica operatorii care câștigă licitația. Dacă până acum era o taxă fixă indiferent de câte pubele aveai, cu siguranță, cel care va câștiga licitația va aplica o taxă la cantitatea pe care ți-o preia”, a mai spus Tișe.
În cazul în care cele trei celule ale Centrului de Deșeuri se vor umple înainte de termenul prevăzut, operatorul CMID va trebui să extindă spațiul de stocare pe propria cheltuială.
"Atât tehnologia, cât și capacitatea centrului vor putea fi ajustate de către câștigătorul licitației, după semnarea contractului. În contract este prevăzut că, dacă peste 10 ani, gunoaiele depășesc capacitatea, operatorul este obligat să ajusteze proiectul, inclusiv să schimbe tehnologia, pe cheltuialal lui", a arătat președintele CJ Cluj.
CITEȘTE ȘI
Prima celulă a Centrului de Deșeuri este FINALIZATĂ, însă așteaptă autorizația de mediu pentru a putea funcționa
Centrul de Deșeuri, în mare pericol să NU obțină avizul de mediu! Se anunță o CATASTROFĂ ECOLOGICĂ la Cluj?