Actualitate

Detalii privind crima din Mihai Viteazu. Femeia înjunghiată de fostul soț a sângerat până la moarte

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a făcut câteva precizări în legătură cu cazul privind omorul comis în comuna Mihai Viteazu din judeţul Cluj, cu două zile în urmă.

Detalii privind crima din Mihai Viteazu. Femeia înjunghiată de fostul soț a sângerat până la moarte Detalii privind crima din Mihai Viteazu. Femeia înjunghiată de fostul soț a sângerat până la moarte

Potrivit comunicatului, FL, în vârstă de 70 de ani, și-a înjungiat fost soție, SM, în vârstă de 68 de ani, în zona gâtului, fiind imposibilă resuscitarea vicitmei.

„La data de 18.05.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, asupra victimei SM (în vârstă de 68 ani) în raport cu care personalul medical alertat şi sosit la faţa locului a constatat decesul victimei după efectuarea manevrelor de resuscitare. Din cercetările efectuate de a rezultat că, în data de 18.05.2020, în jurul orei 00:36, inculpatul FL (în vârstă de 70 de ani) a exercitat acte de agresiune fizică asupra fostei soţii SM (în vârstă de 68 ani), respectiv a înjunghiat-o cu un obiect tăietor/înţepător în zona gâtului, evenimentul având loc în imobilul din sat Mihai Viteazu, jud.Cluj”, transmite Parchetul.


Din informațiile emise de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, moartea femeii a fost cauzată de hemoragie. De asemenea, probele administrate sugerează că, înaintea crimei, între cei doi s-a izbucnit o ceartă. 

„Conform concluziilor preliminare emise de IML Cluj-Napoca moartea victimei a fost violentă, s-a datorat anemiei post hemoragice acute prin hemoragie externă consecutivă unei plăgi înţepat-tăiate la nivelul regiunii superioare latero-cervicale drepte cu secţionarea vaselor mari de la acest nivel. Probele administrate conduc în acest moment la versiunea că între victimă şi inculpat a avut loc un conflict, cel mai probabil generat de acesta din urmă, conflict care a degenerat şi care l-a determinat pe inculpat să acţioneze de maniera anterior expusă”, se arată în documentul citat.


Bărbatul a negat săvârşirea faptei, la audieri, furnizând o versiune de autoaccidentare a victimei în circumstanţele în care el ar fi fost cel atacat cu un cuţit, a împins-o pe victima SM iar aceasta a căzut la sol (fără a putea preciza poziţia) şi s-a auto-înjunghiat.

„Versiunea inculpatului a fost verificată şi infirmată de procuror. În data de 18.05.2020 – în jurul orelor 12, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reţinerea lui FL pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind prezentat judecătorilor Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai arată reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.


CITEȘTE ȘI 

CRIMĂ în Mihai Viteazu. O femeie a fost înjughiată de mai multe ori

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter