Actualitate
Ce se întâmplă dacă îți lași copilul să conducă înainte să aibă permis? Răspunsul polițiștilor
Mulți părinți își lasă copiii să exerseze condusul pe drumurile necirculate, de cele mai multe ori din zona rurală. Cu toate că intențiile lor sunt bune, asta este o infracțiune gravă!
Ce se întâmplă dacă îți lași copilul să conducă înainte să aibă permis? Răspunsul polițiștilorÎn această situație este aspru sancționat atât părintele, cât și copilul.
Ce pătește cel care conduce fără permis?
Conform art. 335 din Codul penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu deţine permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Persoanele care riscă şi conduc pe drumurile publice fără permis, indiferent de motivul pentru care fac acest lucru, ar trebui să fie conştiente că în acest caz nu vor putea scăpa doar cu un avertisment, o mustrare sau o amendă, ca în cazul multor alte abateri.
Aceasta deoarece Codul penal nu prevede nicio pedeapsă alternativă, singura posibilitate a făptuitorului de a „scăpa mai uşor” (să nu fie condamnat la pedeapsa închisorii cu executare) este închisoarea cu suspendare, dar pentru acest lucru are nevoie de un avocat bun.
Însă şi în această ultimă situaţie, şoferul nu a scăpat complet de consecinţele care reies din fapta pe care a săvârşit-o, asta deoarece chiar dacă între timp îşi recuperează permisul, acesta nu poate conduce mai devreme de 6 luni de la eliberarea din închisoare sau mai devreme de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în cazul pedepselor cu suspendare.
Ce pățește părintele?
De asemenea, și părintele care îl lasă pe copil să conducă va fi sancționat. Acest lucru este o infracțiune și se întocmește dosar penal, iar părintele riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau o amendă.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ce s-a întâmplat cu o mamă și fiica ei?
La data de 19 mai, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliție Rurală Floreşti, au depistat o tânără de 17 ani, din comuna Măguri Răcătău în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC111, în localitatea Măguri, fără a deţine permis de conducere.
În autoturism a fost identificată şi mama minorei, o femeie de 40 de ani, proprietară a autoturismului.
În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere si încredințarea spre a conduce pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.