Actualitate

Distanțare socială ? Zborul Timișoara - Cluj - București cu toate locurile ocupate

Zborurile au început să se desfășoare în condiții normale după pandemia de COVID-19 avioanele fiind pline de oameni care poartă doar măști, fără distanțare socială.

Distanțare socială ? Zborul Timișoara - Cluj - București cu toate locurile ocupate Distanțare socială ? Zborul Timișoara - Cluj - București cu toate locurile ocupate

Operatorii de zbor au reluat cursele aeriene de apoximativ o lună, fiind deschise treptat tot mai multe rute interne și externe. Libertatea.ro a intrat în posesia a două fotografii în care distanțarea socială a dispărut în avion, iar oamenii sunt obligați doar să poarte mască

„Se impune purtarea măștii în avion. Ar fi bine ca pasagerii să nu își dea masca jos, să o poarte corect, iar când se dau jos din avion, dacă se poate, să nu lase măștile în urmă, pentru că măștile înseamnă posibilitate de infectare”, au declarat reprezentanții TAROM pentru sursa menționată.


Oficialii au explicat totuși pentru Libertatea că se iau „toate măsurile necesare pentru a păstra distanțarea socială, acolo unde situația permite”. „Ca să păstrezi un metru și jumătate în avion, trebuie să ții cel puțin două locuri distanțate. Matematic este imposibil”, au mai spus aceștia.

Citește și:


Ce zboruri rămân interzise până în 17 iulie. LISTA ȚĂRILOR spre care nu se poate zbura

 

Aeroportul Cluj REIA ZBORURILE spre patru destinații europene. Când și cum vom zbura?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter