Actualitate

Merită să mergi la TIFF 2020! Comedie neagră, drame și erotism pe ecranele din Cluj

Destinată regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune, Competiția oficială TIFF 2020 cuprinde 12 povești provocatoare și tot atâtea abordări originale.

Din cele 12 povești, juriul va alege la final marele câștigător al Trofeului Transilvania. Opt dintre ele reprezintă debuturile în lungmetraj de ficțiune ale unor regizori aflați la începutul carierei sau care s-au afirmat  ca realizatori de seriale sau documentare. În perioada 31 iulie – 9 august, publicul va avea șansa să le urmărească pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca.

„Ca în fiecare an, este o competiție surprinzătoare, cu multe povești temerare, pe muchie de cuțit, abordând diverse genuri, de la comedie neagră și thriller la dramă erotică și film experimental, al căror punct nodal este dinamica de familie – și toate crizele care vin la pachet cu ea”, a declarat Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).


Starul unei serii HBO, pe ecranul TIFF 2020

Columbia, țara care a cucerit juriul anul trecut la TIFF cu Monos (r. Alejandro Landes), ajunge în competiție cu Valea sufletelor (Tantas almas), debutul tulburător al lui Nicolás Rincón Gille, despre disperarea unui tată de a recupera trupurile neînsuflețite ale fiilor săi, răpiți de cruzimea Războiului Civil. Despre disperarea unui tată este vorba și în Supernova, al regizorului polonez Bartosz Kruhlik. „O poveste vibrantă, aflată la limita dintre dramă, thriller și apocalipsă rurală” (Film New Europe), filmată exclusiv pe un drum de țară și spectaculos coregrafiată, despre o comunitate aparent liniștită, lovită ca din senin de o tragedie.

Belgianul Tim Mielants, autorul celui de-al treilea sezon Peaky Blinders, debutează pe marele ecran cu Patrick, o tragicomedie neagră plasată în decorul unei tabere de nudiști și premiată pentru regie la festivalul de la Karlovy Vary, despre deriva zănatecă a unui bărbat taciturn după moartea subită a tatălui său. Dispariția tatălui declanșează o criză existențială și în viața protagonistului din Rialto, a cărui viață de familie începe să se destrame când își găsește consolarea în brațele unui hustler de 19 ani. Cel de-al doilea film al regizorului irlandez Peter Mackie Burns a avut premiera la Veneția.


Ce sacrificii ai fi în stare să faci pentru familia ta? Asta este întrebarea care o frământă pe Ida, eroina din În sălbăticie (Wildlife) – primul film al danezei Jeanette Nordahl, prezentat anul acesta la Berlin. După moartea mamei într-un accident de mașină, adolescenta descoperă că rudele alături de care trăiește acum sunt implicate în activități ilegale. Captivant și surprinzător este și Babyteeth, debutul australienei Shannon Murphy, în care doi părinți descoperă că fiica lor de 16 ani (Eliza Scanlen, starul seriei HBO Sharp Objects), bolnavă de cancer, s-a îndrăgostit de un dealer de droguri. Prezentat în competiția de la Veneția, filmul i-a adus lui Toby Wallace Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor tânăr.

Iubire, dramă și comedie neagră la TIFF 2020

Iubirea nu cunoaște limite în Jumbo, debutul curajos al franțuzoacei Zoé Wittock, despre o tânără care dezvoltă o pasiune amoroasă bizară pentru un carusel din parcul de distracții în care lucrează. Filmul s-a bucurat de premiera mondială la Sundance și a fost inclus în programul Generations de la Berlinală. Despre căutarea identității și explorarea intimității vorbește și Fidelitate (Fidelity), drama psihologică semnată de regizoarea Nigina Sayfullaeva, care a stârnit controverse în Rusia, oferind o perspectivă curajoasă asupra rolului important pe care îl joacă sexul și relațiile de putere într-o căsnicie.


Pe cât de bizară, pe-atât de savuroasă, comedia neagră Povești din frizerie (A Hairy Tale) este un omagiu adus dramaturgilor suprarealiști, semnat de Amir Homayoun Ghanizadeh – unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din Iran, aflat la debut în lumea cinematografiei. Primul lungmetraj al regizoarei Zheng Lu Xinyuan, Norul din camera ei (The Cloud in Her Room), este o meditație semi-experimentală în imagini alb-negru asupra iubirii, a familiei și apartenenței. Filmul a fost distins cu marele premiu al Festivalului de la Rotterdam.

Resemnat după eșecul în afaceri, protagonistul din Defunct (r. Zacharias Mavroeidis) revine în casa bunicului său, în încercarea de a duce mai departe memoria bătrânului veteran de război, dar timpul petrecut alături de vechii camarazi ai acestuia scoate la iveală neașteptate secrete de familie. Nenumăratele minciuni nevinovate construiesc o adevărată cursă cu obstacole în Sora (Sister), povestea a două fete care supraviețuiesc în condiții grele alături de mama lor, într-un orășel din Bulgaria. Despre cel de-al doilea film din cariera sa, regizoarea Svetla Tsotsorkova – prezentă anterior în competiția TIFF cu Thirst – spune că este ,,o declarație de dragoste pentru cei ce trăiesc vieți care trec neobservate”.


CITEȘTE ȘI:

TIFF 2020, gata de start. Ce film va rula în deschiderea festivalului
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter