Actualitate
Sute de suceveni AU FUGIT DIN CARANTINĂ „PE CÂMPURI“ pentru a ajunge la Aeroportul Cluj. Au vrut cu orice preț SĂ PLECE ÎN GERMANIA, la cules sparanghel!
Sute de persoane din Suceava au ajuns la Cluj în plină stare de urgență, deși localitățile din care au plecat se aflau în carantină. Câteva zeci dintre ei erau din Pătrăuți și e posibil să fi fost infectați cu noul coronavirus.
Zeci de suceveni au fugit pe câmpuri în luna aprilie pentru a ajunge la Cluj în vederea plecării în Germania în stare de urgență45 de suceveni, majoritatea din localitatea Pătrăuţi, zonă aflată sub carantină în perioada stării de urgență, au ajuns la Aeroportul Cluj în zilele de 8, 9 şi 10 aprilie deplasându-se pe drumuri agricole secundare și evitând punctele de control, a spus prefectul judeţului Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan.
Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor din Comisia „Sparanghelul”, care anchetează modul în care mai mulți români au plecat în străinătate în perioada stării de urgență.
„În ceea ce priveşte numărul de cetăţeni din judeţul Suceava aflaţi în zona carantinată care au părăsit judeţul şi s-au deplasat către Aeroportul Internaţional Cluj în perioada indicată, ei s-au deplasat pe drumuri agricole secundare, iar efectiv îmbarcarea şi deplasarea lor către Cluj au avut loc în afara zonei de carantină, deci în zona de protecţie a judeţului Suceava, nefiind dispuse restricţii legale în acel moment cu privire la deplasarea lor în interiorul ţării”, a spus Moldovan.
Cum au ajuns 400 de suceveni la Cluj în aprilie?
Prefectul județului Suceava a adăugat că organele de cercetare penală au deschis un dosar penal „in rem” în această cauză, pentru că „această deplasare din zona carantinată a fost facilitată prin emiterea unor adeverinţe eliberate de către autorităţile publice locale, respectiv Primăria comunei Pătrăuţi”.
„456 de persoane din judeţul Suceava ar fi ajuns pe aeroportul din Cluj în cele trei zile, 8, 9 şi 10 aprilie, când au fost efectuate zborurile. În cele trei zile, vorbim de mai multe zboruri de pe Aeroportul Internaţional Cluj către Germania şi Olanda. Din datele preliminare care mi-au fost comunicate de IPJ Suceava, înţeleg că avem 456 de cetăţeni din judeţul Suceava, iar din interiorul zonei de carantină aproximativ 45 de persoane, majoritatea provenind din localitatea Pătrăuţi", a spus prefectul de Suceava.
Prefectul Moldovan a adăugat că nu a fost sunat de la Guvern să permită ca mijloace de transport cu muncitori din zona carantinată a Sucevei să se deplaseze spre Aeroportul Cluj, în scopul îmbarcării în avioane spre Germania şi Olanda la cules de sparanghel.
„Nu am fost contactat nici telefonic, nici printr-o altă modalitate referitor la o posibilitate la a oferi explicaţii, interpretări, derogări vizavi de posibilitatea deplasării unor cetăţeni din judeţul Suceava, inclusiv din zona supusă carantinării, la Aeroportul Internaţional Cluj”, a spus Moldovan.
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel în străinătate în perioada în care în România era instituită starea de urgenţă continuă audierile săptămâna viitoare, când este posibil să fie invitat şeful Poliţiei Transporturi din cadrul Aeroportului Internaţional din Cluj, a declarat preşedintele comisiei, Radu Oprea.
„În acea perioadă existau restricţii foarte puternice, existau dispozitive în care MAI, Ministerul Sănătăţii, MApN erau prezente. Românii trebuiau să stea acasă. Pentru a părăsi o localitate, trebuia să completeze tot felul de declaraţii. (....) Și, într-o noapte, 2.000 de români au fost înghesuiţi pe Aeroportul de la Cluj”, a spus Oprea la prima şedinţă a comisiei de anchetă.
Citește și:
10.000 de români au plecat la muncă în Germania de pe Aeroportul din Cluj