Actualitate

Destinații montane în apropierea Clujului pentru drumeții de neuitat

Spre finalul săptămânii, cu toții ne gândim la o scăpare din mediul urban, o modalitate de a ne eliberăm de tot stresul acumulat în decursul unei săptămâni. Pe lângă Cluj regăsim numeroase destinații montane în care ne putem bucura de aerul curat și liniștea naturii.

Destinații montoane în apropierea Clujului Destinații montoane în apropierea Clujului

 

 


Având în vedere situația actuală în care trebuie să fim mai responsabili și să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, aceste excursii în aer liber sunt perfecte pentru această perioadă.

 


Comuna Măguri Răcătău se situează la o distanță de aproximativ 40 km de Cluj-Napoca și reprezintă una dintre destinațiile apreciate de către turiștii pasionați de călătoriile în zonele montane. Formată din trei sate, Muntele Rece, Măguri și Măguri-Răcătău, oferă vizitatorilor multe locații în care se pot bucura de priveliștea vie și relaxantă a meleagurilor transilvănene. În aria comunei regăsim și un baraj la care se ajunge la pas prin Defileul Someșului Rece, dar și Cheile Dumitresei.

Deștinații montoane în apropierea Clujului

Trecând mai departe, în apropiere de Mărișel, o altă destinație în care natura te va fascina este Țâcla Gavrii. Aceasta se află la aproape 50 km de Cluj. Locul este apreciat mai ales pentru vederea impresionantă de care dispune. De pe Țâcla Gavrii puteți observa în depărtare chiar și case din Măguri Rătăcău.


Parte din masivul Muntele Mare, Circuitul Scărița Belioara îți dă ocazia să realizezi trasee uimitoare. Zona conține numeroase peșteri și câteva vârfuri muntoase, anume Colțul Bleantului, Piatra Belii și Vârful Negrilii. Din Cluj până la această locație se parcurge un drum de aproximativ 80 km.

Destinații turistice monaten Pietrele Mărunte și Piatra cântătoare

Tot în Muntele Mare întâlnim Pietrele Mărunte și Piatra Cântătoare, în apropierea Munților Băișoarei, potriviți pentru plimbarile pe bicicletă. Pietrele Mărunte se află la Vârful Buscat, loc din care se vede o priveliște superbă, într-o zonă stâncoasă.


Un alt obiectiv turistic, la 70 km de Cluj-Napoca, este Peștera Poarta Zmeilor, în apropierea localităților Sălciua și Arieș. În această locație, după ce ai traversat până la creasta Platoului Bedeleului și mai urci puțin, întâlnești terasa Șipotelor, sub care se revarsă Cascada Șipotelor.

CITEȘTE ȘI:


 

 

Atracții turistice din Cluj-Napoca. Vezi care sunt locurile preferate de turiști

 

 

Destinații în aer liber, de care te poti bucura aproape de Cluj

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter