Actualitate

Atenție, șoferi! Se toarnă asfalt pe un drum județean din Cluj

Consiliul Județean anunță demararea lucrărilor de asfaltare pe un drum din Cluj.

Atenție, șoferi! Se toarnă asfalt pe un drum județean din Cluj Atenție, șoferi! Se toarnă asfalt pe un drum județean din Cluj

 

 


Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic şi a locuitorii din zonă faptul că pe drumul județean 182F Cuzdrioara – Valea Gârboului – Rugășești lucrările de întreținere curentă și periodică au intrat în faza de așternere a covorului asfaltic.

 


Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector de drum în lungime de aproape 10 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 9+980. În ceea ce privește lucrările de asfaltare, acestea vor fi executate pe sectorul cuprins între kilometrul 0+810 și kilometrul 5+600, în condițiile în care alte două sectoare ale aceluiași drum, cele cuprinse între pozițiile kilometrice 0+000 și 0+810, respectiv 6+500 și 9+980, au fost asfaltate anterior de către Consiliul Județean.

În prealabil, au fost executate lucrări constând în refacerea terasamentelor deteriorate, realizarea de șanțuri, frezări, plombări, realizarea de casete în vederea lărgirii căii de rulare, reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de balast, curățarea șanțurilor și a rigolelor, aducerea la profil a acostamentelor, desfundarea podețelor și așternerea de strat de balast stabilizat.


 

CITEȘTE ȘI


După asfaltare, drumurile din Cluj vor fi marcate. În ce zonă sunt lucrări de marcaje?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter