Actualitate

ADIO mașini pe strada Kogălniceanu. Proiectul de pietonalizare din centrul Clujului, scos la licitație

Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a zonei istorice Kogălniceanu.

ADIO mașini pe strada Kogălniceanu. Proiectul de pietonalizare din centrul Clujului, scos la licitație ADIO mașini pe strada Kogălniceanu. Proiectul de pietonalizare din centrul Clujului, scos la licitație

 

 


Unul dintre cele mai importante proiecte de pietonalizare din zona istorică a orașului, finanțat din fonduri europeane, a fost lansat în procedură de licitație pentru execuția lucrărilor.

 


Obiectivul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu și strada Iuliu Maniu.

Prin proiect, municipalitatea urmărește creșterea calității spațiului public, „o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă calitatea vieții în municipiu”.


În acest scop, au fost realizate dezbateri publice, precum și un Concurs internațional de soluții, în urma cărora a fost stabilită soluția de proiectare. Pentru implementarea proiectului, Primăria Clui-Napoca a obținut fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Interzis pentru mașini

Proiectul prevede pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată, pe care accesul pentru mașini să fie deschis doar riveranilor sau în situații de urgență, prioritate având bicicliștii, care vor putea circula la comun cu pietonii, în așa numitul concept de „shared space”.


Tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor va fi transformat în baza conceptului de „grădină urbană” prin eliminarea pavajului și gazonului degradat. Acestea vor fi înlocuite de un multistrat de pietriș compactat și stabilizat.

De asemenea, vor fi plantați peste 250 de arbori în mai multe zone incluse în proiect, iar sistemele de iluminat public existente vor fi modernizate cu sisteme LED și stâlpi integrați în peisajul urban.


Se desființează și parcările de pe Universității

Pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Pe strada Kogalniceanu este propusă integrarea unei reprezentări de omagiu pe „covorul” destinat accesului în clădirea Universităţii, dedicată rectorilor universității clujene de la origini până în prezent.

În urma finalizării lucrărilor vor fi instalate stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea bicicletelor.

Detalii tehnice privind proiectul de pietonalizare

- Suprafață carosabilă/pietonală/pistă biciclete (shared space): 25.001 mp și 4.134 mp pentru strada Iuliu Maniu

- Suprafață spațiu verde (iarbă înaltă): 198 mp

- Nr. arbori: 260 buc.

- Nr. parcări: 14 buc.

- Nr. parcări autoturisme electrice (stații încărcare): 4 buc.

- Nr. locuri parcare biciclete: 113 buc.

- Nr. stații încărcare biciclete electrice: 7 buc.

Lucrări în valoare de peste 10 milioane de euro!

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene este de 48.721.315,94 lei (inclusiv TVA pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică), adică aproximativ 10 mil. euro. 

Termenul pentru execuția întregului proiect este de 19 luni de la data demarării lucrărilor.

Strada în oglindă devine și ea pietonală

Transformarea străzii Iuliu Maniu se numără printre proiectele câştigătoare din cadrul programului de bugetare participativă din 2018. În ceea ce privește strada Iuliu Maniu, abordarea va fi similară și zona va fi transformată în shared space prin renunțarea la actualele locuri de parcare (81 de parcări) în favoarea pistelor de biciclete și spațiului pietonal. De asemenea, urmează să fie plantați 20 de copaci, în condițiile în care acum nu există niciunul.

Zona este situată în zona centrală a municipiului și are o suprafață de aproximativ 4.307 mp.

După modernizare, ar urma să fie create doar trei locuri de parcare, două stații de încărcare pentru mașinile electrice și 23 de locuri de parcare pentru biciclete. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 7.606.285 lei (1,6 milioane euro). Durata de execuție a lucrărilor este de 7 luni.

 

CITEȘTE ȘI

Concurs de soluții pentru amenajarea Parcului Est. Primăria pune la bătaie peste 6,2 milioane de lei

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter