Actualitate

REZULTATE exit-poll alegeri locale 2020. Oradea: Florin Birta are 45% din voturi

Florin Birta felicitat de către Ilie Bolojan pentru câștigarea alegerilor. Potrivit unui sondaj exit-poll, Florin Birta ar fi câștigat cu 45% din voturi.

rezultate-exit-poll-alegeri-locale-2020-oradea-florin-birta-are-45-din-voturi rezultate-exit-poll-alegeri-locale-2020-oradea-florin-birta-are-45-din-voturi

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan şi candidat PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, a afirmat că noul primar al municipiului reşedinţă de judeţ este Florin Birta, actualul viceprimar şi liderul organizaţiei PNL Oradea.

„Este cert că domnul Florin Birta a câştigat alegerile, dată fiind situaţia din Oradea, şi aşteptăm votul la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean în aşa fel încât să putem face alte declaraţii", a declarat, pentru AGERPRES, Ilie Bolojan.


Alături de primarul Bolojan şi echipele lor de campanie, Florin Birta a transmis un mesaj pe Facebook tututor alegătorilor orădeni.

„Mulţumesc celor aproape 70.000 de orădeni care s-au prezentat la aceste alegeri. Procentul prezenţei la vot este de aproximativ 37%, sensibil mai mic decât acum 4 ani, când a fost 39%. Din punctul meu de vedere, este un procent bun de prezenţă la vot, având în vedere şi condiţiile de pandemie. Vreau să le mulţumesc tuturor. Consider că este o prezenţă bună pentru că m-am uitat şi la prezenţa din mediul urban pentru municipiile reşedinţă de judeţ din jurul Oradiei - Cluj, Timişoara, Alba, Sibiu - sunt prezenţe aproximativ egale cu cele din municipiul nostru. După anunţarea rezultatelor oficiale, vom face mai multe declaraţii", a declarat Florin Birta.


Potrivit paginii sale de facebook, Florin Birta (PNL) ar fi câştigat, conform unui sondaj exit-poll, cu 45% din voturi, urmat de Emilian Pavel (PSD), cu 17%, Cseke Attila (UDMR) - 15% şi Ioana Mihăilă (USR PLUS) - 11%.

Bolojan a mulţumit tuturor alegătorilor din Bihor care s-au prezentat la vot, precum şi tuturor celor care au fost implicaţi în secţiile de votare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter