Actualitate

Ce boli se pot trata în străinătate pe banii statului?

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/03_ziua/04 tratament spital.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />În vara acestui an, 15 clujeni au primit acceptul Ministerului Sănătăţii de a se trata în străinătate, pe banii statului român.</p>

 

În trei luni, 21 de clujeni au cerut Ministerului Sănătăţii să fie trimişi la tratament în străinătate pe banii statului, iar 15 au primit acceptul. Bolile de care suferă sunt leucemii, boli rare ale ochilor, cancere şi tumori cerebrale.

Cea mai recentă statistică făcută publică de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj relevă faptul că în luna iunie 19 persoane şi-au depus dosare pentru tratament în străinătate, iar în iulie şi august câte o persoană. Din cele 21 de dosare au primit aprobarea 15. Dorina Duma, directorul DSP Cluj, menţionează că nu se cunoaşte motivul pentru care în iunie a fost un număr mare de solicitări, comparativ cu iulie şi august.

„La noi vin solicitările trimise de specialiştii de la clinici, noi trimitem dosarele mai departe către Ministerul Sănătăţii”, a declarat Dorina Duma.

Potrivit conducerii DSP Cluj, pot merge în străinătate bolnavii al căror tratament nu este posibil în ţară din motive obiective, cum ar fi lipsa unui aparat sau pentru că există un singur medic pe specialitatea respectivă sau dacă bolnavul a fost programat pentru tratament sau intervenţie chirurgicală peste un an sau chiar mai mult, ceea ce i-ar pune viaţa în pericol.

Dorina Duma mai spune că bolnavii care au primit aprobare pentru tratament în străinătate suferă în special de leucemii, intervenţii pe ochi în cazul unor boli rare şi foarte grave, diferite forme de cancer, intervenţii chirurgicale foarte elaborate, tumori cerebrale.

Ţările în care au mers pacienţii clujeni pentru tratament sunt Franţa, Austria, Israel, Italia, Ungaria şi Germania. Dorina Duma precizează că bolnavii care au fost la aceste clinici au avut rezultate foarte bune.

Potrivit informaţiilor conducerii DSP Cluj, comisiile de specialitate analizează foarte bine dosarele solicitanţilor, iar acele cazuri care pot fi rezolvate în ţară nu primesc acceptul pentru a fi trataţi în străinătate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter