Actualitate

UNTOLD revine în 2021! Cum te poți înregistra pentru abonamente?

Unul dintre cele mai așteptate momente de fanii festivalului UNTOLD este în fiecare an anunțarea datei pentru ediția următoare.

 

 


Este momentul în care fanii festivalului încep să viseze la experiențele unice din anul următor, să-și dorească să vadă pe una din cele 10 scene din festival artistul favorit, să-și strângă gașca de prieteni și bineînțeles să-și facă planuri pentru o vară de neuitat.

 


Dacă în anul 2020 toate aceste lucruri nu au fost posibile, anul 2021 vine cu încredere și optimism de la organizatorii festivalului UNTOLD, care au început pregătirile pentru ediția cu numărul șase a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD. În 2021, al șaselea capitol din povestea UNTOLD se va scrie în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca.

Ediția de anul viitor vine cu o nouă poveste magică UNTOLD care se va desfășura, timp de 4 zile și 4 nopți, alături de cei mai mari artiști din întreaga lume, dar și alături de cel mai minunat public pe care un festival și-l poate dori. Un sentiment de nerăbdare îi încearcă atât pe fanii festivalului, cât și pe artiștii care abia așteaptă reîntâlnirea cu publicul din România. Organizatorii UNTOLD spun că ediția din 2021 va depăși toate așteptările și va fi organizată în cele mai sigure condiții.


Încrederea organizatorilor vine și din veștile bune privind existența unui vaccin la începutul anului viitor și din atenția tot mai mare acordată de specialiști dezvoltării testelor rapide ce vor permite testarea în masă. Un alt motiv este și sprijinul pe care Guvernul României îl acordă organizatorilor de evenimente prin stabilirea unei scheme de ajutor de stat, menită să restarteze industria culturală și de evenimente în anul 2021. În plus, reprezentanții UNTOLD, alături de alți organizatori de evenimente din România, s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanții Guvernului într-un grup de lucru, menit să identifice toate măsurile ce trebuie pregătite, astfel încât evenimentele să poată fi reluate în 2021 în cele mai sigure condiții. De altfel, industria de evenimente din întreaga lume se pregătește pentru o vară plină de activitate, în care publicul se va întâlni din nou cu artiștii preferați.

EDY CHEREJI, DIRECTOR DE COMUNICARE UNTOLD: „Nu am încetat nici un moment să fim optimiști și am lucrat în toată această perioadă la pregătirea ediției următoare, astfel că UNTOLD 2021 va fi cel mai bun UNTOLD de până acum! Încrederea noastră că ne vom revedea în vara anului viitor vine și ca urmare a veștilor extraordinare privind disponibilitatea unui vaccin la scară mondială la începutul anului viitor, dezvoltarea tot mai mare a testelor rapide care vor permite testarea în masă. În plus, sprijinul care urmează să vină din partea Guvernului pentru restartarea industriei de evenimente, grupurile de lucru în care suntem implicați alături de alți organizatori din țară și reprezentanții autorităților, în vederea pregătirii din timp a modului în care se vor desfășura evenimentele în anul 2021, ne dau toate motivele să credem că, prin comparație cu vara acestui an, vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai apropiată de normalitatea pe care o așteptăm cu toții. Abia așteptăm să ne întâlnim cu prietenii festivalului, cu fanii și artiști, la Cluj-Napoca, anul viitor.”


#LookingForward - încredere, optimism și dorințe pentru 2021

După o așteptare de peste un an, în care s-au strâns multe sentimente de dor, multe visuri și speranțe, dar și o sete uriașă de relaxare și distracție, întâlnirea dintre fani și artiști va fi una emoționantă. În acest sens, organizatorii festivalului UNTOLD îi îndeamnă pe fanii festivalului și nu numai să se înregistreze cu un mesaj de optimism, cu un moment pe care așteaptă să îl trăiască în 2021, iar apoi să îl arate lumii prin postarea pe social media cu haștagul #lookingforward.

FANII SE POT ÎNREGISTRA PENTRU ABONAMENTE UNTOLD 2021


Fanii festivalului UNTOLD au demonstrat încă o dată că sunt cel mai minunat public pe care un festival și-l poate dori. Peste 95% dintre posesorii de abonamente și bilete pentru ediția din 2020 și-au transformat biletele și abonamentele în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele 3 ediții UNTOLD.

În acest fel fanii și-au arătat toată susținerea pentru festivalul lor preferat. Cei care nu au achiziționat încă intrarea în tărâmul magic UNTOLD 2021 sunt așteptați să se înregistreze începând de astăzi pe untold.com pentru a afla primii ultimele noutăți despre ediția cu numărul VI, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete și abonamente. Mai multe informații se pot găsi pe untold.com.

Ultimele Stiri
abonare newsletter