Actualitate

Opinie. Naivitate ardelenească dusă la extrem: credeam că negocierile pentru Guvern sunt în impas pentru că toți își doresc Sănătatea și Educația, ca să le facă să meargă

Probabil că 90% din dezbaterile din campania electorală au fost axate pe Sănătate și Educație, politicienii care se duelau (în marea lor majoritate conduseseră pe undeva prin ambele domenii) au convins 31,84% dintre alegători că acestea sunt domeniile de care depinde viitorul nostru.

 Astfel că era de așteptat că cei care au câștigat și se pregătesc să guverneze să se înghesuie să preia cele două portofolii si să-și implementeze programele de reformă.

Mai mult, există și o miză practică, fiecare domeniu a avut în 2020 câte 40 miliarde lei finanțare (așadar împreună vreo 10% din PIB, dar cine mai știe cat e PIB-ul după execuția din pandemie), deci vor fi bani din belșug și în 2021, cu care se pot face multe; la care se adaugă banii din fondurile europene rambursabile sau nu.
Și totuși, cele două portofolii rămân orfane în negocierile dramatice de la care primim poze și comunicate, nu le vrea nimeni, probabil în cele din urma vor fi adjudecate așa cum alegeam echipele de fotbal când eram mici, cei pricăjiți erau luați ultimii.

De ce politicienii nu vor Sănătatea și Educația?

Simplu, sunt speriați de ceea ce s-a întâmplat cu ele. S-au transformat în sisteme incontrolabile cu o conștiință proprie, având la bază o infrastructură solidă de feude și sinecuri politice transpartinice  sau de familie. Au o existență a lor, în afara nevoilor României. Neglijentă, risipă, furt, „other people’s money” - banii altora, de ce să îmi pese de ei.
Super-proiecte utopice zac pe hârtie de ani de zile, pentru că este prea obositor, riscant și de fapt inutil să le pornești odată, când este prea lucrativ să se duci din studiu de prefezabilitate în cel de fezabilitate și înapoi.
Mii de opinii și strategii la televizor despre cum este mai bine să faci, dar lipsa oricărui plan mașter multianual privind o execuție sustenabilă și durabilă.
Achiziții cu iz penal, în special în numele „digitalizării”, pentru care viitorii guvernanți riscă să răspundă; achiziții de echipamente și tehnologie depreciabilă pe care nimeni nu știe să le instaleze, să le deservească, să le repare, și a căror consumabile vor deveni în 3 ani mai scumpe decât ele înșele.

Ambele sisteme publice sunt exploatate la maximum de către cele private-paralele, privații din Sănătate și Educație basculează către sine toate resursele, se servesc că și când ar fi la un bufet suedez.

Ambele sisteme publice sunt pradă diverșilor furnizori de bunuri și servicii, care se bat între ei în valoarea spăgii date că să între în spitale, scoli sau facultăți.

Suntem unde suntem cu Sănătatea și Educația, ambele la coada tuturor clasamentelor din UE și principalele două motive pentru care pleacă românii din țară. Repet am ajuns până acolo încât, ironic, nici măcar politicieni nu le vor, le este pur și simplu frica de ele. Iar în 2021, după pandemie, crește panica de a gestiona Sănătatea sau Educația.

Critică fără construcție? Nu.

Schimbări în reglementările privind componentă consiliilor de administrație în spitale, scoli, universități.
Indicatori de performantă pentru finanțare și acreditare. Implicarea mediului de afaceri și a NGO-urilor în administrarea Sănătății și Educației – Înfiați un Spital, Înfiați o Scoală, Înfiați o Facultate.
Management profesionist, independent de partide și familii.

Orice idee, oricât de traznita, dar altceva decât ceea ce a fost până în prezent.