Actualitate

Restricții SEVERE de Crăciun în UE: circulație interzisă după ora 20, fără musafiri, carantină. Care se aplică în România?

Restricții severe aplicate în perioada Crăciunului, în țările din Uniunea Europeană. România se pregătește și ea de niște sărbători atipice.

 

 


Raed Arafat, secretarul de stat în MAI a evidențiat faptul că în acest an „nu vom avea sărbători ca altă dată”. Situația nu este clară încă nici autorităților, chiar dacă ne aflăm la 10 zile de Ajunul Crăciunului:

 


„Limitele generale le știm deja: masca cred că va fi și atunci, distanțarea va fi și atunci, limitele la activitățile în spațiile închise vor fi și atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi și alte măsuri, asta n-am cum să prezic de pe acum. Important e să sesizăm cu toții că n-avem cum să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Sărbătorile de Crăciun în România anului 2020

Raed Arafat recomandă românilor să se ferească de locuri aglometare în perioada sărbătorilor și să respecte regulile sanitare. Șeful DSU a spus că după sărbători este posibil ca numărul de cazuri cu noul coronavirus să crească, din cauza petrecerilor sau chiar a unor tradiții care presupun contactul între persoane.


Românii vor trebui să evite pe cât posibil colindatul, iar dacă tot o vor face, „să nu intre în case”, a anunțat Arafat. 

România va fi în stare de alertă de sărbători, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi organizate petreceri, baluri sau alte tradiții respectate de-a lungul anilor. Nu vor fi organizate petreceri în stradă în noaptea dintre ani și nici focuri de artifici care ar putea aduce un număr mare de oameni într-un singur punct.


Întrebat ce se va întâmpla totuși de revelion, dacă românii vor putea ieși măcar în fața casei sau a blocului, secretarul de stat a răspuns: „Toate limitarile care au fost pana acum raman mai departe - petreceri in strada, nu. Partiile sunt deschise dar respectand toate regulile care se aplica in jurul lor, la restaurante, hoteluri, distantarea fizică”.

Ce reguli vor fi de Crăciun și Revelion în timpul pandemiei de COVID-19

Reguli ale stării de alertă care rămân în vigoare, având în vedere pelungirea măsurii cu încă 30 de zile, începând din 14 noiembrie: 


- Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
- Se menținere interdicția de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
- De asemenea, rămâne în vigoare interdicția de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00.
- Interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise rămân în vigoare, cu unele excepții.

Sărbători de Crăciun în alte țări din UE 

Chiar dacă la noi în țară situația este încă destul de incertă, statele europene par a fi sigure pe măsurile pe care le vor lua - iar acestea vor fi foarte stricte. 

Franța

Franța a anulat oficial orice fel de petrecere/eveniment în aer liber de Revelion, iar restricțiile de circulație pe timp de noapte au fost prelungite și după data de 15 decembrie. 

Ora de începere a interdicției a fost modificată și ea. De acum, francezii nu își pot părăsi locuințele după ora 20:00, doar dacă au o urgență. Până acum era ora 21:00.

Restrcțiile se aplică inclusiv în noaptea de Revelion. Totuși, de Crăciun se va schimba ceva, în acea noapte sunt permise întâlniri de maxim 6 persoane. 

Muzeele, teatrele, cinematografele nu se vor deschide cel puțin până dupa 5 ianuarie. 

Germania

Lockdown-ul sau carantina totală va continua în Germania. Deși trebuia să se încheie în decembrie, măsura a fost prelungită până în data de 10 ianuarie, pentru evitarea oricărui risc de infectare în perioada sărbătorilor. 

Barurile, restaurantele și alte locuri de divertisment sunt închise, dar magazinele și școlile sunt și vor fi deschise. 

Pe data de 1 decembrie, adunările sociale au fost limitate la maxim 5 persoane și doar 2 musafiri/invitați. Artificiile de Anul Nou au fost anulate și ele, pentru că pornirea lor din stradă ar putea fi descurajator. 

Între 23 decembrie și 1 ianuare restricțiile vor fi puțin mai „blânde”. Maxim 10 persoane vor putea să se întâlnească simultan, dar nu sunt incluși și copiii mai mici de 14 ani. 

Italia 

Italia interzice ieșirea din orașul în care te afli, în perioada sărbătorilor, între 21 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021. Autoritățile speră că în acest fel vor putea evita un al treilea val de coronavirus.

Dar începând cu data de 4 decembrie, italienii nu vor putea călătorii internațional și nici între regiunile țării lor. Stingerea se va face la ora 22:00, în nopțile de Crăciun și Revelion. 

Aceste măsuri stricte au ca obiectiv limitarea adunărilor mari de persoane și limitarea răspândirii virusului prin țară. În acest an nu se vor desfășura piețe/târguri de Crăciun, iar unele regiuni vor fi în carantină chiar și de sărbători. 

Belgia 

În Belgia situația epidemiologică este una foarte dificilă. Așadar, autoritățile au decis să aplice măsuri mai severe în perioada sărbătorilor. 

De Crăciun, belgienii pot să invite prieteni la ei acasă, dar condiția este să fie maxim 4 persoane, fără calcularea copiilor sub 12 ani, iar întâlnirea să aibă loc afară: pe terasă, în grădină, iar regulile de igienă și distanță trebuie respectate. 

Totodată, un singur musafir va avea voie să intre în casă, pentru a folosi baia. Acea persoană este un contact apropiat ales de gazdă, cu care nu este necesară distanțarea sau respectarea regulilor de igienă. 

Doar acea persoană va putea să bea ceva și să mănânce de la gazda respectivă, și chiar să folosească baia. Pentru restul persoanelor aceste lucruri sunt strict interzise. Accesul trebuie să fie direct spre locul întâlnirii, fiindcă musafirii nu au voie să treacă prin interiorul casei. 

CITEȘTE ȘI:

O țară din UE intră în carantină! Se închid chiar și magazinele, iar slujbele religioase se organizează fără public

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter