Actualitate

Scene halucinate în Cluj-Napoca! Un drogat a înjunghiat un trecător în miezul zilei

Un clujean a fost atacat, vineri, în cartierul Mănăștur de un tânăr drogat.

 

 


Un bărbat din Cluj-Napoca a fost înjunghiat, ușor, de un tânăr aflat sub influența drogurilor în zona stației Minerva din cartierul Mănăștur. Victima a povestit pentru presa locală întâmplarea nefericită petrecută în urmă cu câteva zile.

 


„Vineri, pe la 11.30 mă aflam pe strada Bucegi din Mănăştur, când m-am trezit abordat de un tânăr, scund de înălţime, în vârstă de circa 19 ani. Avea privirile tulburate – probabil de la substanţele îngurgitate – şi vorbea încet, tărăgănat, ca un ecou. „Stai un pic, stai un pic” – îmi tot zicea şi-mi cerea nişte bani pe care, chipurile, i-aş datora unei cunoştinţe de-a sa, el fiind îndrituit de acesta să mi-i încaseze! Nu m-am oprit din mers, şi l-am depăşit – însă el nu s-a lăsat şi a pornit după mine, în fugă, în mână cu un cuţit mare de vânătoare, cu o lamă de peste 20 de centimetri”, a mărturisit victima pentru bzc.ro.

„Ce m-a şocat, de asemenea – şi mi-a întărit convingerea că am avut de-a face cu un drogat, aflat în sevraj – a fost faptul că acestuia nu i-a păsat de puzderia de camere de supraveghere din zonă şi a acţionat la „rupere”, fără să-i pese de consecinţe”, a mai adăugat clujeanul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter