Actualitate

O zi liberă în plus pentru salariații români, în 2021. Ce trebuie să faci ca să o obții?

Există o modalitate prin care poți obține o zi liberă în plus, pe lângă cele 15 zile libere legale. Cum faci acest lucru?

 

 


Românii au anul viitor 15 zile libere legale, dintre care doar șapte vor pica în cursul săptămânii, iar celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică. Totuși, există o modalitate prin care mai putem obține o zi liberă.

 


Astfel, salariații care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform legii.

Recenzarea populației și a locuințelor se va desfășura, etapizat, în perioada iulie-noiembrie 2021. Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea online pentru sine și pentru alți membrii ai gospodăriei sau pentru alte persoane.


Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de conformiare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial, conform Ziarul Financiar.

O zi liberă în plus pentru salariații români, în 2021

Angajatorii celor care fac dovada autorecenzării online au obligația de a le acorda acestora ziua liberă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării.


Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluția informatică funcțională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensâmânt RPL2021.

În perioada august-septembrie 2021 se realizează colectarea online a înregistrărilor individuale și a celor referitoare la gospodării, locuințe și clădiri - autorecenzare online.


Această zi se adaugă celorlalte 15 zile libere legale din 2021, dintre care doar șapte vor fi în cursul săptămânii. Celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică.

Care sunt zilele libere legale din 2021?

-1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou) - vineri și sâmbătă
-24 ianuarie (Ziua unirii Principatelor Române) - duminică
-30 aprilie (Vinerea Mare) - sâmbătă
-1 mai (Ziua Muncii) - sâmbătă
-2 și 3 mai ( prima și a doua zi de paște) - duminică și luni
-1 iunie ( Ziua Copilului) - marți
-20 și 21 iunie ( prima și a doua zi de Rusalii) - duminică și luni
-15 august ( Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) - duminică
-30 noiembrie ( Sărbătoarea Sfântului Andrei) - marți
-1 decembrie ( Ziua Națională a României) - miercuri
-25 și 26 decembrie ( prima și a doua zi de Crăciun) - sâmbătă și duminică

CITEȘTE ȘI:

Zile libere 2021. Românii vor avea 15 zile libere de la stat. Care dintre acestea sunt în timpul săptămânii?

 

 

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter