Actualitate

Respins de la concurs pentru un motiv PENIBIL. Postul de la Poliția Animalelor, refuzat unui candidat din cauza birocrației.

Un candidat a fost respins de la postul pentru Poliția Animalelor pentru că a atașat diploma de licență, dar nu a mai atașat și diploma de bacalaureat. Tânărul ne-a povestit modul în care a fost tratat de autorități,atunci când a cerut să i se răspundă la niște întrebări.

 

 


În această perioadă se desfășoară concursul pentru posturile de agenți și ofițeri la Poliția Animalelor. În momentul de față, 20 de candidați continua concursul pentru posturile din județul Cluj. 

Pentru aceste posturi au aplicat mulți oameni, iar din păcate 44 au fost respinși pe motive de lipsa unor documente de la dosar. Aproximativ 9 persoane au fost respinse pentru că nu au atașat diploma de bacalaureat și foaia matricolă.


Unul dintre candidați a fost respins pentru că nu a atașat diploma de la bacalaureat, desi a atașat diploma de licență. Candidatul a trimis un mail la redacția monitorulcj.ro în care ne-a povestit modul în care a fost tratat de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și care au fost nemulțumirile lui cele mai mari cu privire la acest sistem de înscriere.

Respins de la concurs, deși are studii superioare

Florin s-a înscris pentru postul de agent la Poliția Animalelor pe data de 28 decembrie 2020. Joi, pe 7 ianuarie a văzut pe site-ul IPJ Cluj faptul că dosarul lui a fost respins, deoarece nu a atașat diploma de bacalaureat și foaia matricolă. Tânărul nu a atașat diploma de bacalaureat, în schimb a atașat diploma de licență, care atestă faptul că a absolvit liceul și facultatea.


„Dosarul meu a fost considerat invalid deoarece, lipsește  diploma de bacalaureat și foia matricolă. Consider necorespunzător răspunsul lor, întrucât în dosarul necesar înscrierii nu se specifică nicăieri alăturarea exclusivă a diplomei de bac, eu adăugând la dosar diploma de licență, care am considerat că răspunde la cerința lor, și anume „copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerința postului”, a declarat Florin pentru monitorulcj.ro.

După ce a văzut că a fost respins pe acest motiv,, tânărul a sunat la Resurse Umane pentru a primi răspunsuri clare cu privire la cele întâmplate.


„Am sunat la resurse umane pentru a afla de ce nu a fost validat codul meu, iar răspunsul pe care l-am primit a fost că am greșit că nu am pus diploma de bacalaureat. Eu am cerut să mi se explice de ce trebuie să pun și diploma de bacalaureat, dacă am pus diploma de licență (fără bacalaureat nu ai cum să intri la facultate, apăi să ai și o diplomă care spune că absolvit), iar cel de la Resurse Umane îmi spunea doar că am greșit și că nu mai am ce să fac. Cu alte cuvinte nu mi s-a explicat concret ceea ce am făcut greșit”, a spus tânărul.

Candidatul cere explicații de la IPJ Cluj

Flroin nu s-a oprit aici, deoarece el dorea să afle de ce a mai fost necesară și diploma de bacalaureat dacă el și-a pus diploma care atesta ultimul nivel de specializare pe care el îl are. Vineri, 8 ianuarie, tânărul a transmis o cerere prin legea 544, prin care a cerut Inspectorutului de Poliție Județean să îi explice prin scris în baza cărei legi a fost respins dosarul său.


„După ce nici cei de la Resurse Umane nu m-au lămurit, am trimis o cerere prin legea 544, prin care am cerut să mi se explice ce înseamnă „ copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerința postului”. Încă nu am primit un răspuns, dar din câte știu durează aproximativ 30 de zile. În opinia mea, diploma de licență și suplimentul la diplomă se pot încadra în acele propoziții, mai mult, existența diplomei de licență atestă studiile de bacalaureat”, a adăugat tânărul.

Cum arăta anunțul publicat de IPJ pentru completarea dosarului de înscriere

În anunțul publicat de IPJ Cluj este precizat la Secțiunea a II-a, litera f) următoarea frază: „să aibă studii corespunzatoare cerințelor postului, după cum urmează:

2. Pentru posturile de agent I. poziția 429/I din statul de organizare a unității:

- studii medii, absolvite cu diploma de bacalaureat”

Apoi, la Secțiunea a III-a – Reguli privind înscrierea la concurs:

Dosarul de recrutare - litera b) „copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului (diploma de licență/bacalaureat foaie matricolă/ suplimentul la diploma de licență și/sau orice alte documente care atestă nivelul si specializarea studiilor)”.

Ce reprezintă mai exact legea 544?

Articolul 6 din legea 544 prevede că „Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public”. Iar articolul 7 din legea 544 prevede următoarele: „Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz”. Cu alte cuvinte, orice cetățean are dreptul să solicite în scris informații de la insituțiile publice, iar ele sunt obligate prin lege ă ofere un răspuns în maxim 30 de zile.

„Sunt decis să îi dau în judecată pentru ceea ce au făcut”

Tânărul a spus că este decis să îi de în judecată pentru modul în care au abordat situația și pentru motivul pentru care a fost respins din concurs.

„Lucrurile nu vor rămâne așa! Sunt decis să îi dau în judecată pentru ceea ce au făcut. Deja am discutat cu un avocat și mi-a zis că am șanse să câștig, iar ei vor fi nevoiți să refacă înscrierea. Acum vom vedea exact ce va fi”, a spus Florin.

Florin nu este dezamăgit că a fost respins, ci de modul în care își fac treaba cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj. Înainte de înscriere, el a mai apelat odată la ei pentru niște nelămuriri pe care le avea în legătură cu dosarul de încriere, iar autoritățile i-au închis în nas.

„Nu sunt dezamăgit că am pierdut ceva, ci pur și simplu sunt nervos pe modul în care fac ei lucrurile. Felul lor de a răspunde la solicitările mele m-a lăsat rece. Am sunat înainte de înscriere pentru a întreba ceva legat de dosar și nu reușeam să dau de ei. Când sunam pe numărul de mobil îmi spuneau să sun pe numărul de fix, apoi mă plimbau prin centrală, ca la final să îmi răspundă cineva și să îmi spună că nu au timp de așa ceva și mi-au închis în nas”, a povestit tânărul.

Poliția Animalelor

În luna octombrie, s-a anunțat  înființarea  Poliției Animalelor, care va avea structuri în toate județele. Această măsură a fost implementată de Guvern prin Ordonanță de Urgență, iar scopul ei este de a interveni de urgență în salvarea animalelor.

Polițiștii pot intra în locuință, fără aprobarea proprietarului, în cazul în care animalul e pus în pericol.

Pe lângă dreptul polițiștilor de a intra în casele persoanelor fizice fără ca aceștia să accepte acest lucru, se oferă și dreptul de a pătrunde în sediile persoanelor juridice, chiar și fără ca reprezentantul legal să accepte acest lucru.

În luna decembrie, fostul ministru de Interne, Marcel Vela a anunțat pe pagina de Facebook că începe s-au scos la concurs 264 de posturi pentru Protecția Animalelor.

CITEȘTE ȘI:

Ucigaș de animale la Cluj! Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție

 

Concurs de posturi pentru Protecția Animalelor. Câte posturi sunt scoase la bătaie?

Ultimele Stiri
abonare newsletter