Actualitate

Petiție online pentru oprirea construirii unui nou cămin în Hașdeu: „Studenții vor să respire!”

Activiștii de mediu se opun construirii unui nou cămin studențesc în Campusul Hașdeu, arătând că acesta ar reduce suprafața spațiului verde din zonă.

 

 


 

Peste 2.000 de clujeni au semnat petiția online denumită „Vrem aer curat în Hașeu”, prin care se solicită autorităților regândirea locației cămiului propus spre construire prin Planul Urbanistic Zonal – dezvoltare complex studențesc Hașdeu, aflat în dezbatere publică până de curând.


 

„Se dorește construirea unui cămin de studenți și distrugerea spațiului verde din Campusul Hașdeu. Vă rugăm să ne sprijiniți prin luarea unei poziții civile, legale, decente, pentru a putea interveni în mod favorabil în cadrul acestui proiect de construire. Implicarea noastra civică rapidă ar putea conduce în mod favorabil la regândirea locației căminului în Planul Urbanistic Zonal din Campusul Hașdeu”, se arată în textul petiției. 


Inițiatorii petiției îi îndeamnă pe clujeni să semneze petiția, dar și să trimită sesizări, observații și puncte de vedere primăriei și să scrie adrese, pe care să le depună la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni. Până la ora publicării acestui material, petiția a strâns peste 2.300 de semnături.

Cămin nou cu 400 de locuri în Hașdeu și încă un etaj pe cele existente

Planul urbanistic zonal (PUZ) al complexului studenesc Hașdeu propune etajarea căminelor II, III, IV și V, realizarea unei construcții (cămin stundențesc, clădire exponat), amenajare spațiu verde pentru odihnă, sport și recreere, amenajare circulații, reorganizare locuri de parcare. Etajarea căminelor ar aduce în plus 474 de locuri de cazare.


Noul cămin ar urma să aibă trei etaje și va fi construit pe un teren cu suprafașa de 973 de metri pătrați. Arhitecții care au elaborat PUZ-ul arată că în prezent, cererea pentru cămine este mult mai mare decât oferta, iar complexul de cazare din Hașdeu a devenit suprapopulat, impunându-se necesitatea realizării unor spații suplimentare de cazare, se arată în documentația elaborată de K&K Studio.

Fără mașini în campus

Se propune de asemenea schimbarea circulațiilor, iar mașinile sunt scoase din complexul studențesc, întrucât lucrările la parkingul Hașdeu, situat în vecinătatea cantinei, se apropie de finalizare.


Vor fi însă amenajate parcări pentru biciclete în vecinătatea căminului I și intercalat cu zonele de sport în aer liber, iar traficul auto va fi restricționat în interiorul complexului, permițându-se accesul doar în situații deosebite.

CITEȘTE ȘI

Păduri și parcuri sau Centura Metropolitană? Ce este mai important pentru viitorul clujenilor?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter