Actualitate
O firmă din București construiește Podul Răsăritului. Când încep lucrările?
S-a decis câștigătorul licitației de proiectare și execuție a Podului Răsăritului. Contractul va fi semnat în februarie.
Firma bucureșteană Freyrom SA - Procons Group SRL - Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL - Integrated Road Solutions SRL va construi viitorul pod peste Someș care va lega străzile Răsăritului - Oașului. Contractul va fi semnat până la sfârșitul lunii februarie, urmând apoi să demareze lucrările.
Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj a contestat licitația la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), dar acesta a dat dreptate bucureștenilor.
Valoarea ofertei Freyrom este de 22,7 milioane de lei, fără TVA. Estimarea inițială era de 24,4 milioane de lei.
Un nou drum de legătură, între Mărăști și Gară
La începutul lunii noiembrie, Emil Boc a afirmat podul va fi realizat, iar odată cu acesta, o nouă stradă care va lega Piața 1 Mai și zona Clujana de strada Oașului, respectiv de zona Gării, va fi amenajată paralel cu calea ferată, în continuarea străzii Câmpul Pâinii.
„Vom realiza un drum paralel cu calea ferată, în zona Câmpul Pâinii, care vine practic până la gară, un drum alternativ care va facilita și va întări mobilitatea urbană din zona respectivă și câteva din proiectele importante ale Clujului”, a declarat Emil Boc, la o emisiune radio.
Drumul alternativ este menit să descongestioneze circulația din zonă, facilitând circulația între cartierul Mărăști și gară. Podul care va lega străzile Oașului și Răsăritului se află în procedură de licitație, a mai arătat edilul.
Piste de biciclete și trotuare pe ambele sensuri
Podul, cu o suprastructură metalică, va avea o lungime de 57,90 ml, o lățime de 26 ml, 2 piste de biciclete și 2 trotuare.
În prezent, legătura între zona industrială Clujana și Piața Gării se face peste poduri aflate la distanțe destul de mari, ajungându-se astfel la o intensitate a traficului mare pe artere rutiere care deservesc alte zone, oricum aglomerate. Construirea podului și amenajarea intersecțiilor aferente vor contribui la fluidizarea traficului auto, precum și la posibilitatea realizării unor activități economice și recreative în parcurile din zonă (pietoni, bicicliști).
CITEȘTE ȘI
Legătură directă între Mărăști și Gară. Ce se mai aude de noul pod peste Someș?