Actualitate

Petreceri cu o sută de invitați, oprite de polițiști la Dej! Amenzi de 6.000 de lei

Două restaurante din Dej, amendate pentru că au organizat petreceri private cu zeci de invitați.

 

 


La data de 20 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au continuat desfăşurarea activităţilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă.

 


În urma acestor controale au fost identificate două localuri din municipiu, în interiorul cărora se desfăşurau evenimente private cu participarea unui număr de aproximativ 50, respectiv 100 de persoane.

În ambele situaţii au fost aplicate măsuri legale, evenimentele fiind încheiate.


Constatările efectuate au condus la aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea 55/2020 atât în cazul administratorilor societăţilor, cât şi a organizatorilor, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.000 de lei.

Recomandăm cetăţenilor respectarea prevederilor legale impuse pentru prevenirea şi combaterea riscului de infectare cu virusul Covid-19 şi revenim cu precizarea că în acest context, organizarea sau desfăşurarea evenimentelor private este interzisă!


Acţiunile de acest fel sunt desfăşurate zilnic, în întreg judeţul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter