Actualitate
Transportul Public în Comun devine gratuit o zi pe săptămână în Cluj-Napoca
Emil Boc a anunțat că Transportul în Comun din Cluj-Napoca va fi gratuit o zi pe săptămână.
Emil Boc a anunțat că poartă discuții cu Compania de Transport Public pentru ca toți clujenii să se bucure de grauitate o zi pe săptămână în mijloacele de transport comun. Conform spuselor lui Boc, proiectul ar urma să fie implementat din luna aprilie și va fi valabil pentru fiecare zi de vineri.
„În cadrul proiectului vinerea verdere, așa cum se numește, Primăria Cluj-Napoca va implementa o zi gratuită pentru transportul în comun în fiecare zi de vineri începând cu luna aprilie. Vom aplica acest lucru doar de luna viitoare, deoarece avem nevoie de timp pentru a pregăti hotărârea de Consiliu Local și să avem transparență decizională pentru a putea fi adoptată de Consiliul Local. Trebuie să ne înțelegem cu CTP să vedem eventualele costuri financiare pentru acest lucru. Am discutat în principiu această temă cu conducerea CTP-ului în calitate de președinte al Asociației Metropolitane. Am căzut de acord că se poate face. Acum doar urmează să stabilim evident pașii procedurali pe care i-am descris. Voi discuta și cu primarii din zona metropolitană și dacă vor cotiza vom extinde această gratuitate și în afara municipiului. Momentan pot spune că doar în Cluj-Napoca o să fie implementată ideea.” a afirmat Emil Boc la un post de radio local.
Boc speră prin această gratuitate îi va convinge pe tot mai mulți clujeni să renunțe la mașinile proprii și să folosească transportul în comune pentru a reduce poluarea și aglomerația din oraș.