Actualitate
Clujul are cele mai lungi liste de așteptare pentru vaccinare, după Capitală
Peste 60.000 de persoane se află pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID, în Cluj. Este județul cu cei mai mulți oameni care își așteaptă rândul la imunizare, după capitala țării.
Peste 60.000 de persoane se află pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID, în Cluj. Județul ocupă astfel, a doua poziție în țară privind cel mai mare număr de oameni care își așteaptă rândul la imunizare. La nivel național, peste 775.000 de persoane se află pe aceste liste.
Astfel, în județul Cluj, se află pe listele de așteptare pentru a se vaccina, 64.472 de persoane, Clujul fiind pe locul doi în țară după București la acest aspect. În Capitală își așteaptă rândul pe liste peste 148.000 de oameni, următorul județ după Cluj, cu cele mai multe persoane aflate în așteptare fiind Prahova, cu un număr ce depășește 34.000.
Peste un milion de români, programați pentru vaccinare
„În momentul de faţă, sunt înscrise pe listele de aşteptare aproximativ 775.294 de persoane. În funcţie de categoria persoanelor înscrise pe lista de aşteptare, 447.420 de persoane, reprezentând un procent de circa 57%, sunt persoane aferente etapei a III-a a campaniei de vaccinare, adică din populaţia generală. Aproximativ 63.518 persoane sunt din cele care deservesc activităţi esenţiale, ceea ce reprezintă aproximativ 8,1%, şi avem persoane vulnerabile, adică persoane aflate în evidenţă cu boli cronice şi persoane peste 65 de ani, în total reprezentând circa 35% din numărul celor înscrişi pe lista de aşteptare", a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă avută loc marți.
Valeriu Gheorghiță a mai arătat că până în prezent, peste 1.237.000 de persoane sunt programate pentru vaccinare: 730.146 - pentru centrele Pfizer (pentru prima doză - 65.709), 115.511 - pentru centrele Moderna (pentru prima doză 86.494), 391.511 - pentru centrele AstraZeneca (pentru prima doză - 111.751).
A crescut încrederea românilor în AstraZeneca
„Zilnic a crescut numărul de persoane care se programează în centrele de vaccinare cu vaccin AstraZeneca, sunt în medie aproximativ 9.000 - 10.000 de persoane zilnic, ceea ce este un lucru îmbucurător faptul că populaţia a crescut, dacă vreţi, nivelul de încredere, după ce, evident, Agenţia Europeană a Medicamentului a specificat cât se poate de clar profilul de siguranţă care este favorabil, raportul beneficii - riscuri, care este în favoarea beneficiilor, şi importanţa continuării campaniei de vaccinare", a mai explicat preşedintele CNCAV.
În prezent, pentru vaccinarea cu Pfizer sunt 6.952 de locuri libere, pentru Moderna - 4.232 şi pentru AstraZeneca - 12.346, conform datelor prezentate de către Valeriu Gheorghiță.
CITEȘTE ȘI