Actualitate

FOTO. Casă din Mărișel, dată exemplu de arhitectul județului. Salanță: „Se poate și arhitectură rurală de calitate!”

Claudiu Salanță, arhitectul-șef al județului Cluj, a lăudat un proiect de casă, ce urmează să fie ridicată în localitatea Mărișel, realizat de o echipă de arhitecți clujeni.

 

 


Arhitectul județului a lăudat proiectul conceput de o echipă de tineri arhitecți clujeni pe pagina sa de Facebook, într-o rubrică numită „Așa da!” prin care promovează exemple de bună practică în arhitectură.

 


„Se poate și arhitectură rurală de calitate! «Creaţia arhitecturală este menită să organizeze funcţional şi estetic spaţiul construit, având obligaţia de a-l insera armonios în mediul înconjurător, în respectul peisajelor naturale şi al patrimoniului imobiliar.» Locuință în localitatea Marișel, județul Cluj. Felicitări domnilor colegi și la cât mai multe proiecte reușite!”, a transmis acesta. 

Cum încearcă Consiliul Județean să facă ordine în urbanism?

Consiliul Județean dorește să prevină haosul urbanistic din comunele din județ și transpune grafic reglementările din Planurile Urbanistice Generale.


Forul administrativ județean a lansat, în decembrie 2020 un anunț de achiziție publică privind servicii de elaborare a unor regulamente ilustrate de urbanism aferente Planurilor Urbanistice General (PUG) pentru 18 comune din județul Cluj. Practic, Consiliul Județean (CJ) Cluj dorește să contracteze o firmă care să elaboreze transpuneri grafice ale reglementărilor din PUG-uri.

18 comune din județul Cluj scapă de haosul urbanistic

Conform anunțului, valoarea estimată totală a serviciilor se ridică la 90.000 de lei (fără TVA), iar durata de execuție a lor este de maxim 18 luni de la data semnării contractului. De precizat că forului administrativ județean îi revine asigurarea îmbunătățirii cadrului de acceptanță și de acționare al regulamentelor locale de urbanism.


„Se estimează că un număr de 18 comune au sau vor avea avizate, Planurile Urbanistice Generale cu regulamentele locale de urbanism aferente, se apreciază drept necesară și oportună asigurarea unei transpuneri grafice a regulamentelor care să asigure o mai bună înțelegere a reglementărilor stipulate în regulamentele de urbanism aprobate”, se arată în caietul de sarcini.

„Acest lucru vine în sprijinul asigurării respectării documentațiilor de urbanism legal aprobate și prin asigurarea unui cadru grafic care să transpună într-o formă mai ușor de înțeles regulile de urbanism prevăzute în Planurile Urbanistice Generale aflate în vigoare”, potrivit cerințelor indicate de Consiliul Județean Cluj.


Cum ar putea scăpa Clujul de casele urâte?

Conform caietului de sarcini, ofertanții vor include în oferta tehnică trei propuneri de ilustrare schematică a reglementărilor urbanistice care să asigure achizitorul de buna înțelegere a cerințelor serviciilor. Aceste propuneri vor trata trei unități teritoriale de referinţă (UTR) distincte și vor evidenția caracteristicile principale ale regulamentului de urbanism.

De asemenea, ofertantul va asigura prestarea serviciilor de ilustrare schematică a reglementărilor urbanistice, avizate de CJ Cluj, pentru fiecare UTR în parte, respectiv pentru fiecare PUG – 18 la număr. Scopul ilustrării este de a asigura o mai bună înțelegere și aplicare a prevederilor regulamentelor.

Ilustrările explică grafic regulile de amplasare, dimensionare și configurare volumetrică a clădirilor și amenajărilor în raport cu parcelele aferente. Ilustrațiile 2D și 3D se vor referi la tipurile de contrucții și amenajări reglementate în regulementul local de urbanism și care pot fi asociate unor tipologii (locuințe de diferite tipuri, spații publice caracteristice).

Ilustrațiile grafice ar putea scăpa Clujul de „casele urâte”

În urmă cu câteva luni, Consiliul Județean Cluj a încheiat un contract similar cu biroul de arhitectură și urbanism Planwerk SRL pentru reprezentarea grafică/ilustrată a regulamentelor locale de urbanism. CJ Cluj a plătit 40.000 de lei ca regulamentele locale de urbanism din 8 comune să fie transpuse grafic – să se înțeleagă mai ușor.

„Ne-am propus să transpunem grafic cerințele din regulamentele de urbanism pentru a putea fi mai ușor de aplicat, înțeles și parcurs... Regulile clare, aplicate corect fac diferența dintre hazard și planificare. Împreună putem să creștem calitatea mediului construit”, a declarat la acea vreme arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță.

CITEȘTE ȘI

Noul liceu din Huedin, lăudat de arhitectul județului, iar „castelele” din oraș, criticate de clujeni

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter