Actualitate

Clujenii, nemulțumiți de restricții: „E o mare porcărie ce se întâmplă!” VIDEO

Clujenii nu sunt încântați de noile restricții, mulți diind de părere că închiderea magazinelor va duce la aglomerare iar cazurile nu vor scădea.

 

 


Municipiul Cluj-Napoca a ajuns la rata de infectare cu COVID-19 la 7,65, ceea ce înseamnă că restricțiile care erau impuse pe weekend, respectiv circulația permisă doar până la ora 20:00 iar magazinele deschise doar până la ora 18:00, se vor aplica pe tot parcursul săptămânii. De asemenea, sălile de sport și de fitness sunt închise definitv.

 


Aceste măsuri se aplică începând de mâine, 2 aprilie,  iar prefectul Clujului, Taszadi Szilard, a spus că dacă rata va scădea, există posibilitatea să ridice restricțiile începând de luni.

Monitorulcj.ro a întrebat mai mulți clujeni ce părere au despre aceste restricții, dacă li se par benefice sau nu, mai ales aplicate în contextul actual.


Majoritatea clujenilor au spus că restricțiile sunt binevenite, însă închiderea magazinelor la ora 18:00 li se pare absurdă, întrucât aceasta va duce la aglomerarea lor, deoarece mulți oameni termină programul de muncă la ora 17:00.

„Mi se par OK restricțiile, pentru că doar așa putem trece cu bine peste virusul acesta, dar nu mi se pare normal să închidă magazinele de la ora 18:00, având în vedere că le-au lăsat până acum deschise până la ora 21:00. Va fi un flux mai mare de oameni.


La fel și cu restricția care s-a dat să se închidă sălile de sport, dar solarele și toate astea le lăsăm deschise. Sunt 20 de oameni într-o sală de sport și 3.000 într-un mall. Sunt niște restricții de gura lumii mai mult. Parcă vor să crească rata de infectare cu COVID-19, nu să o scadă.. așa sunt puse restricțiile astea. Eu nu știu cum este mai bine, dar având în vedere că aceste restricții sunt date de niște oameni pregătiți și au școală, ar trebui să gândească mai bine decât mine. Este la mintea copilului că dacă închizi magazinele la ora 18:00, vei avea un flux mult mai mare și atunci îți pui întrebarea «noi de ce oameni suntem conduși«?”, a declarat pentru monitorulcj.ro Nicoleta.

„Restricțiile ne fac mai răi!”

„Sunt destul de nasoale restricțiile pentru că ne opresc din a socializa și ne fac să fim din ce în ce mai răi. Nu ne ajută cu nimic. Va fi un dezastru la magazine, pentru că vor fi de 10 ori mai mulți oameni în fiecare magazin. Este o mare porcărie. Nu mi se pare logic să închizi un magazin care ar putea funcționa 24 din 24 și lumea să nu se îmbulzească”, a spus Alex.


„Eu consider că aceste măsuri sunt normale pentru că situația este foarte gravă. Datoria noastră este să le respectăm. Mi se pare că se închid magazinele prea repede și se vor aglomera. Dar cu toate astea, oamenii își pot rezolva treburile și până atunci. Dacă se închid sălile de sport și de fitness se pot închide și magazinele, pentru că acolo chiar se creează aglomerație seara, deci pericolul de infectare este unul foarte mare”, a afirmat Lucia.

Nu mai avem viață socială!

„Eu nu sunt de acord cu aceste restricții pentru că deja este prea exagerat tot ceea ce se întâmplă și nu mai avem deloc viață socială. Eu chiar aș spune ca magazinele să fie deschise până la ora 00:00 pentru că atunci fiecare va avea timp să își facă treburile, chiar și când ies de la muncă”, a spus Oana.

„Eu sunt oarecum de acord cu noile restricții, pentru că așa există o șansă să scadă cazurile, dar pe de altă parte, magazinele și mall-urile funcționează. Aglomerație tot există, doar că restricțiile ne obligă pe noi să nu mai circulăm pe afară”, este de părere Vlad.

„Eu lucrez în magazin și sunt foarte aglomerate. Mi se pare că restricțiile astea nu sunt chiar bune. Ei gândesc bine într-o oarecare măsură bine, dar limitând timpul de acces, clar că vor fi mai mulți oameni în magazin, iar virusul se va extinde mult mai rapid”, a spus Florin.

CITEȘTE ȘI:

Cluj-Napoca a ajuns la 7,65 rata de infectare. Se aplică RESTRICȚII NOI în fiecare zi: magazine închise la ora 18, circulația interzisă după 20

Ultimele Stiri
abonare newsletter