Actualitate

RESTRICȚII de weekend pentru Sâncraiu. Circulația va fi interzisă după ora 20:00

Restricții de weekend pentru comuna Sâncraiu, ca urmare a creșterii ratei de incidență COVID.

 

 


Comuna Sâncraiu din județul Cluj a depășit rata de incidență COVID de 4 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că se vor aplica restricții de weekend. Cu alte cuvinte, circulația va fi permisă doar până la ora 20:00, iar magazinele se vor închide la ora 18:00, în zilele de weekend.

 


Pe lângă aceste măsuri, se vor aplica și alte restricții doearece comuna a intrat în scenariul roșu, având în vedere că are rata de incidență COVID de 6.51 la mia de locuitori. Măsurile se vor aplica începând de mâine, 21 aprilie.

Ce măsuri se aplică?

-organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului este interzisă
-organizarea şi desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter