Actualitate

Boc cere relansarea economiei în orașele cu 50% din populație vaccinată. Clujul, tot mai aproape de „target”

Asociația Municipiilor din România a solicitat, prin vocea lui Emil Boc, ca acele orașe și județe care reușesc să atingă un grad de vaccinare de 50-60 la sută din populație să poată deschidă resturantele și să organizeze evenimente.

 

 


Primarul Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, prezent luni la o întâlnire cu premierul Florin Cîțu, a solicitat, la inițiativa primarului din Oradea, Florin Birta, ca acele judeţe, oraşe care reuşesc să aibă un grad de vaccinare de 50-60%, cu ambele doze, după 14 zile, să poată redeschide mai repede diverse activităţi.

 


Primarul s-a declarat convins că se vor putea organiza festivaluri, cu condiţia imunizării împotriva SARS-CoV-2.

„Premierul a fost deschis, a spus că analizează, dar şi pe noi ne-ar ajuta această propunere pentru a încuraja toţi actorii locali de la HORECA, până la evenimente pentru redeschiderea mai rapidă a economiei. Al doilea mesaj al premierului este că este direct interesat de investiţii, de locuri de muncă, de economie care să fie redeschisă, evident cu păstrarea sănătăţii populaţiei, care rămâne prima prioritate a noastră. În concluzie, ştim să avem de făcut. Noi, primarii, de exemplu, dacă să vrem să cerem un drive-through, ne adresăm Direcţiei de sănătate publică, în colaborare cu Prefectura, Ministerul Sănătăţii, aprobă împreună cu colonelul Gheorghiţă. Adică ştim mecanismele prin care aceste proceduri speciale pot fi solicitate de către administraţiile locale. În consecinţă, şi noi considerăm că doar prin vaccinare vom reuşi să doborâm COVID-19”, a declarat Emil Boc.


La Cluj-Napoca, aproape jumătate din populație e vaccinată

Edilul a menţionat că din cele 210.000 de persoane vaccinate în judeţul Cluj, mai bine de jumătate sunt din municipiul reşedinţă de judeţ.

„Din 210.000 de persoane câte s-au vaccinat la nivelul judeţului Cluj, 125.000 sunt din municipiu, deci este deja un procent foarte ridicat şi dorim să-l ducem mai departe să putem solicita redeschiderea pieţei evenimentelor pentru că oamenii au nevoie şi de relaxare, şi de activităţi culturale, după cum avem nevoie de investiţii şi de locuri de muncă şi de redeschiderea economiei. Am încredere că vom reuşi să ţinem stacheta sus. În centrul de vaccinare drive-thru pe care l-am deschis la ora 13 deja în prima oră s-au vaccinat 60 de persoane şi este coadă în continuare. Vom lucra de la 8 – 20 în fiecare zi şi vom generaliza şi cu un maraton al vaccinării această activitate”, a explicat Emil Boc.


Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în 2020, Cluj-Napoca avea 327.272 locuitori cu forme legale, așadar, ținând cont de această valoare, Cluj-Napoca se apropie de ținta de vaccinare a unui procent de 50% din populație.

Guvernul sprijină organizarea de evenimente de vaccinare și centre drive-thru

Primarii au tot sprijinul Guvernului pentru susţinerea campaniei de vaccinare anti-COVID la nivel local, a anunţat, luni, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, primarul Emil Boc, după întâlnirea cu premierul Florin Cîţu.


Boc a spus că perspectiva deschiderii marilor festivaluri va ajuta susţinerea campaniei de vaccinare.

„Mesajul premierului este în felul următor, de fapt sunt două mesaje ale premierului. Primul: aveţi tot sprijinul Guvernului pentru susţinerea campaniei la nivel local, judeţean de vaccinare. Adică dacă vreţi centre drive-through, dacă vreţi centre mobile, dacă doriţi să organizaţi maratoanele vaccinării, dacă doriţi alte campanii prin care voi să veniţi mai aproape de comunitate, aveţi uşa deschisă şi susţinerea Guvernului României. De asemenea, din 4 mai va fi o campanie importantă prin medicii de familie. Nu sunt obligaţi, dar prin parteneriatul pe care primarii, împreună cu medicii de familie îl au, pot să adune mai mulţi medici de familie în această campanie”, a spus Boc.

El a adăugat că din data de 4 mai vor fi folosite şi vaccinurile Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză. „Asta ne dă nouă, celor din marile municipii, posibilitatea să se asigure în centrele drive-through vaccinarea cu o singură doză (...), iar în locurile unde sunt persoane mai sărace sau comunităţi defavorizate tot să mergem cu o singură doză. Acesta a fost mesajul de bază: aveţi tot sprijinul şi noi am venit cu multe propuneri în acest sens să accelerăm şi să menţinem entuziasmul pentru vaccinare”, a explicat primarul municipiului Cluj-Napoca.

Festivalurile, organizate cu o condiție

Potrivit acestuia, prim-ministrul a mai transmis că economia, evenimentele, activităţile culturale, teatrele, cinematografe, festivalurile trebuie să se redeschidă cu o singură condiţie - „vaccinare, vaccinare, vaccinare”.

„Din această perspectivă, noi am venit cu susţinerea acestui demers şi am spus că un orizont cât mai repede anunţat pentru redeschiderea acestor activităţi ne va ajuta pe noi să susţinem şi mai bine campania de vaccinare, pentru că, de exemplu, dacă vorbim de festivalieri, dacă acum le spunem: da, va fi în luna august Untold, cu siguranţă foarte mulţi vor merge să se vaccineze. (...) Şi alte festivaluri. Acest lucru este valabil pentru toată lumea”, a evidenţiat Emil Boc.

Prim-ministrul Florin Cîţu a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor şi Municipiilor din România, pe tema campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, la care au participat şi Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, şi Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Din partea AMR au participat:

- Emil Boc, Președinte AMR, Primarul Municipiului Cluj-Napoca;

- Ionuț Florin Pucheanu, Prim-vicepreședinte AMR, Primarul Municipiului Galați;

- Florin Alin Birta, Vicepreședinte AMR, Primarul Municipiului Oradea;

- Lia-Olguța Vasilescu, Vicepreședinte AMR, Primarul Municipiului Craiova.

Ultimele Stiri
abonare newsletter