Actualitate

Azi NU lăsăm mașina acasă! Când va fi gratuit transportul public în comun în zilele de vineri în Cluj-Napoca?

Transportul în comun va deveni gratuit o zi pe săptămână. Când începe campania „Vinerea Verde” în Cluj-Napoca?

 

 


Vinerea (sau „Vinerea Verde”) este ziua din săptămână în care toți clujenii vor avea transport în comun gratuit. Mașinile le vor putea lăsa acasă.

 


Clujenii vor putea călători cu mijloacele de transport în comun de câte ori vor în această zi. Proiectul a fost inițiat în speranța reducerii poluării și a aglomerației în trafic.

Deși primarul Emil Boc a promis că această campanie va fi pusă în aplicare din luna aprilie, proiectul nu a fost discutat încă în ședința Consiliului Local.


„Clujul se alătură campaniei „Vinerea Verde” - susțin transport public gratuit pentru toți clujenii în fiecare zi de vineri. Astăzi am venit pe jos la serviciu, în mod special pentru a marca susținerea campaniei Vinerea Verde inițiată de Guvern prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În acest context, am propus să implementăm la Cluj-Napoca, începând chiar din aprilie, câte o zi cu transport public gratuit în fiecare săptămână - vinerea. Vom analiza împreună cu CTP Cluj-Napoca implicațiile financiare și parcurge procedurile legale pentru elaborarea unei Hotărâri de Consiliu Local în acest sens, de la elaborare proiect la consultare publică etc. (...). Trebuie să ne înțelegem cu CTP să vedem eventualele costuri financiare pentru acest lucru. Am discutat în principiu această temă cu conducerea CTP-ului în calitate de președinte al Asociației Metropolitane. Am căzut de acord că se poate face. Acum doar urmează să stabilim evident pașii procedurali pe care i-am descris. Voi discuta și cu primarii din zona metropolitană și dacă vor cotiza vom extinde această gratuitate și în afara municipiului. Momentan pot spune că doar în Cluj-Napoca o să fie implementată ideea", a susținut primarul la demararea campaniei.

Ministerul Mediului - România a lansat, cu ocazia Zilei Gărzii de Mediu, campania „Vinerea Verde”, sub sloganul „Stop! Azi mașina stă pe loc!” cu scopul de a reduce poluarea și emisiile de carbon din zonele urbane.


CITEȘTE ȘI:

Transportul Public în Comun devine gratuit o zi pe săptămână în Cluj-Napoca

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter