Actualitate
Se modernizează campusul studențesc Observator. Un nou cămin, piste de alergare pentru studenți și locuri de odihnă
Campusul studențesc Observator din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca va fi modernizat. Se prevede construirea unui nou cămin, amplasarea de piste de alergare ori locuri destinate odihnei studenților. Etapa consultării publice a fost deja demarată.
Campusul studențesc Observator al Universității Tehnice Cluj-Napoca urmează să fie modernizat. Proiectul prevede construirea unui nou cămin pentru studenți, precum și amenjarea unor spații destinate activităților sportive ori pentru odihnă. Vor fi amplasate piste de alergare, dar și locuri de staționare pentru biciclete.
A fost inițiată de către Primăria Cluj-Napoca procedura de consultare publică privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Dezvoltare complex studențesc „Observator”. Etapa consultării publice are loc în perioada 6 – 20 mai 2021, persoanele interesate având posibilitatea de a trimite sesizări în acest interval, cu privire la proiect.
Lucrări pentru lărgirea trotuarului
Suprafața vizată de modificări acoperă aproape 4 hectare de teren, în plan fiind prevăzută inclusiv construirea unui nou cămin studențesc, precum și realizarea unor piste de alergare, a locurilor de staționare pentru biciclete ori amenjarea unor spații destinate activităților sportive sau pentru odihnă și recreere, conform raportului de specialitate publicat de Primărie.
Totodată, documentația pusă la dispoziție de municipalitate arată că se vor menține căile de acces existente, dar aleile vor fi reorganizate. Parcările se vor face la sol sau subsol, fără a parca în interiorul cvartalelor, în spatele caminelor.
„Anterior emiterii autorizației de construire pentru noul cămin studențesc, se va retrage cu 4 metri împrejmuirea la strada Republicii, în dreptul parcării existente, în vederea amenajării/lărgirii trotuarului”, se mai arată în hotărârea Consiliului Local al municipiului privind aprobarea proiectului de modernizare a complexului studențesc.
CITEȘTE ȘI