Actualitate

Numărul de cazuri noi de HIV/SIDA s-a dublat în Cluj într-un an

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/29_ziua/07 comemorare_sida_p-ta_pacii_ds_1.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ministerul Sănătății are în plan să investească între 15 și 20 milioane euro în programe de prevenție a maladiei HIV/SIDA.</p>

Anul trecut s-au înregistrat în Cluj opt cazuri noi de infectare cu virusul HIV, dublu față de anul 2009, iar numărul cazurilor de persoane care s-au îmbolnăvit cu SIDA anul trecut a fost de 6, față de doar un caz în 2009.

România se află printre țările cu puține cazuri de HIV-SIDA, cu excepția homosexualilor, unde există o prevalență de peste 4,7% a acestei boli.

Un raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj relevă faptul că la sfârșitul anului trecut, numărul cazurilor noi de infectare cu virusului HIV s-a dublat față de anul 2009. Astfel, s-au înregistrat opt cazuri noi în 2010, față de patru cazuri noi în anul precedent. „În consecință, a crescut și numărul cumulativ al cazurilor noi HIV pozitive: 63 în 2010, comparativ cu numai 55 în 2009”, arată raportul DSP Cluj.

Din același document reiese faptul că a crescut foarte mult și numărul celor care s-au îmbolnăvit cu SIDA. Astfel, anul trecut au fost contabilizate şase cazuri noi, față de doar unul în 2009. „Numărul de cazuri SIDA aflate în evidență la sfârșitul anului 2010 s-a cifrat la 64, de asemenea în ascensiune față de anul 2009 când erau însumate doar 59 de cazuri SIDA”, mai arată raportul DSP Cluj.

Incidență mare în rândul homosexualilor

Potrivit Strategiei Naționale HIV-SIDA a Ministerului Sănătății, în prezent, România este o ţară cu un număr redus de cazuri infectare cu HIV și îmbolnăvire cu SIDA. „Cu excepţia bărbaţilor care fac sex cu alţi bărbaţi unde un studiu recent de seroprevalenţă arată o prevalenţă HIV de peste 4,7% nu există alte semne de concentrare a epidemiei în vreunul dintre grupurile considerate vulnerabile sau la risc”, afirmă specialiștii din Minister.

Aceștia adaugă că transmiterea heterosexuală este predominantă în cazul a peste 75% din cazurile HIV nou descoperite. Este urmată de transmiterea homo/bisexuală în creştere în anii 2008 şi 2009 şi depăşind 7%. Transmiterea asociată cu consumul de droguri ramâne sub 1%. Transmiterea sexuală (hetero şi homo/bisexuală) poate fi atribuită în ultimii ani la 4 din 5 cazuri diagnosticate şi ea a fost înregistrată în special la tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani cu un vârf la cei între 20 şi 24 de ani.  

16.700 de cazuri HIV-SIDA în România

Conform Ministerului Sănătății, la sfârşitul lunii decembrie 2010, în România se înregistrau 16.697 cazuri de HIV-SIDA. Dintre acestea, 5.707 de persoane au decedat şi 585 de persoane sunt raportate ca fiind pierdute din evidenţe. Estimările cele mai recente făcute de UNAIDS plasează numărul de persoane care trăiesc cu HIV-SIDA undeva în intervalul 12.000 – 16.000.

Datele din raportul Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA arată că 8.916 de persoane seropozitive aveau la sfârşitul anului 2010 acces la îngrijiri de specialitate şi erau monitorizate într-unul din cele nouă centre regionale de tratament. Dintre acestea 7.276 erau raportate ca primind tratament antiretroviral.

15-20 mil. lei pentru prevenirea maladiei

Ministerul Sănătății estimează că se vor investi în programe de prevenire pe perioada 2011 – 2015 între 15 şi 20 de milioane euro. Potrivit specialiștilor Ministerului Sănătății, experienţa arată că această investiţie poate garanta menţinerea numărului de persoane nou infectate anual la un nivel minim şi de asemenea poate menţine costurile programului de tratament pentru aceeaşi perioadă, undeva în intervalul 200 – 250 milioane euro. Fără acestă investiţie în prevenire, numărul persoanelor nou infectate în perioada 2011 – 2015 ar putea depăşi 5000 şi costurile programului de tratament ar putea fi undeva în intervalul 350 – 400 milioane de euro.


Ultimele Stiri
abonare newsletter