Actualitate
Crește ritmul lucrărilor pe Autostrada Transilvania! Număr impresionant de muncitori pe un șantier din județul Cluj
Ritmul lucrărilor pe Autostrada Transilvania a crescut simțitor în zona localității Topa Mică din județul Cluj.
Pe sectorul de drum unde efectuează lucrări grupul UMB al antreprenorului român Dorinel Umbrărersc lucrurile se mișcă foarte bine.
„UMB la lucru în zona Topa Mică”, a scris Cristian74, autorul imaginilor postate miercuri pe forumul PeUndeMerg al Asociației Pro Infrastructură (API). El a adăugat că a numărat 22 de foreze pe șantier în filmarea pe care urmează să o publice.
Lucrările la tronsoanele construite de grupul lui Dorinel Umbrărescu se desfășoară într-un ritm alert în această perioadă. Grupul UMB are 42 de kilometri din Autostrada Transilvania și este cel mai avansat proiect de autostradă propus către PNRR, conform unor declarații făcute de ministrul Drulă.
UMB este constructorul care se ocupă și de sectorul Nădășelu-Mihăiești, acolo unde abia în această primăvară s-a emis autorizația de construcție.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune finanțarea construcției a 434 de kilometri de autostradă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai exact, este vorba de 324 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), 59 de kilometri din Autostrada Unirii (A8), 9 kilometri din A1 și 42 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3).