Actualitate
Figuri sângeroase din istoria Transilvaniei. Metodele lor de tortură erau printre cele mai INUMANE
Ucigași cu sânge rece, domnitori, contese și călăi au rămas în istorie, de-a lungul timpului, ca figuri de o cruzime rar întâlnită în zona Transilvaniei. Printre aceștia putem să o amintim pe contesa Elisabeta Bathory care se află în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe persoane ucise.
Istoria Transilvaniei este plină de evenimente memorabile, dar pe lângă acestea avem și personalități care de-a lungul timpului au vărsat mult sânge.
Mai jos vă prezentăm o listă cu persoane care au înfricoșat Transilvania.
Contesa Elisabeta Bathory
Cea mai crudă femeie din istoria omenirii se trage din Sălaj, de la Şimleu Silvaniei. Este vorba despre Elisabeta Bathory, contesa maghiară inclusă în Cartea Recordurilor ca fiind persoana care a comis cele mai multe crime din istorie.
Legătura ei cu Sălajul este dată de mama sa, care a fost contesa Ana Báthory, fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu şi sora lui Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi Lituaniei din 1571, care aveau reşedinţa la Şimleu Silvaniei, cetatea rămasă de la ei dăinuind și astăzi într-o stare deplorabilă. La vârsta de 15 ani, Elisabeta Bathory este măritată, în urma unui aranjament dintre cele două familii, cu contele Ferenc Nadasdy, un celebru militar, extrem de crud în războaiele cu turcii şi purtând apelativul de „Cavalerul Negru”.
Despre Elisabeta Bathory se spune că a fost o femeie foarte frumoasă, cu pielea albă ca laptele şi părul negru ca abanosul, un fel de Albă ca Zăpada din perioada medievală. Însă era obsedată de propria imagine, iar în jurul vârstei de 40 de ani, odată cu apariţia primelor semne de îmbătrânire, a devenit din ce în ce mai invidioasă pe frumuseţea tinerelor slujitoare care se aflau în fiecare clipă în preajma ei. Astfel, orice greşeală din partea unei servitoare nu făcea decât să ducă la o pedeapsă fără nicio urmă de milă, iar istoria vremii consemnează că „prin vene îi curgea răutate în loc de sânge”.
Potrivit mărturiilor din acea vreme, multe dintre victimele contesei au fost fete adolescente ale țăranilor locali, care au fost atrase la Csejte ca servitoare, promițându-le o ofertă de muncă bine plătită. Mai târziu, Elisabeta începuse să omoare fiicele din mica nobilime care fuseseră trimise de părinții lor pentru a învăța eticheta curții. Conform mărturiilor, au avut loc și răpiri. Atrocitățile descrise de martori includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, mușcarea cărnii de pe față, mâini și alte părți ale corpului, înghețarea sau moartea prin înfometare. Contesa era renumită pentru tratamentele și băile pe care și le făcea în sângele slujitoarelor.
Numărul exact al femeilor torturate și ucise de Elisabeta este necunoscut, deși se crede că ar fi în jur de 650, între anii 1585 și 1610.
Monștrii Bistriței
Nici municipiul Bistriţa şi nici celelalte localităţi din judeţ nu au scăpat de teroarea diferitelor personaje care i-au îngrozit pe locuitori.
Cu siguranţă printre cele mai crude personaje pe care le-a cunoscut judeţul Bistriţa-Năsăud se numără Gheorghe Basta, care s-a născut în 1550 în apropiere de Taranto, în regatul de Neapole.
Giorgio a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane şi ulterior pentru a administra Transilvania, în calitate de vasal imperial.
Din ordinul său a fost ucis, în 1601, în apropiere de Turda, aliatul său, voievodul Mihai Viteazul. Generalul a îngrozit însă întreaga Transilvanie cu cruzimii de care dădea dovadă. În 1604 cheamă la Cluj nobili maghiari din toată Transilvania pe care îi spânzură.
„Omul cu ciocanul“ criminalul care a îngrozit Clujul
Începând cu septembrie 1972, Romulus Vereş a terorizat Clujul timp de trei ani. Ucidea femei cu ciocanul şi le-a declarat anchetatorilor că nu el săvârşea crimele, ci necuratul. A fost prins de celebrul criminalist român colonelul Dumitru Ceacanica după ce 4.000 de clujeni au fost audiați.
În locuinţa lui Vereş, anchetatorii au găsit suficiente probe pentru incriminarea acestuia, de la carneţele și jurnale unde îşi nota visele pe care le trăia şi un tratat de medicină legală, cu sublinieri în privinţa traumatismelor craniene şi diversele forme de moarte violentă.
Citirea jurnalelor a scos la iveală că Vereş avea un dulap transformat în loc de rugăciune, unde, după cum spunea el, se întâlnea cu diavolul, care îi dădea ordinele în privinţa săvârşirii omorurilor. El nota în jurnal că este chinuit, de fapt, de doi Satana, unul foarte rău, numit „Bere“, şi altul ceva mai blând, numit „Puiu“.
Criminalul nu şi-a recunoscut niciodată complet faptele. A dat vina pe diavolul care îl poseda, îi fura înfăţişarea şi ucidea.
Povestea călăului care i-a tras pe roată pe Horia, Cloşca şi Crişan
Documentele vremii arată că meseria de călău era grea şi de cele mai multe ori se moştenea din tată în fiu. Călăul trebuia să cunoască unele noţiuni de anatomie. Asta pentru a şti unde să lovească puternic şi anume în părţile sensibile ale corpului, cum să taie dintr-o lovitură capul condamnatului şi să despice corpul în bucăţi.
La Alba Iulia apare permanent în actele oficiale călăul. Astfel, în conscripţia din 1673, în Uliţa Ţiganilor din oraşul vechi, între cele 29 de proprietăţi, locuia şi călăul oraşului. Chiar după un secol şi jumătate, în 1804, între proprietăţile situate în esplanada Cetăţii, la numărul 43 se menţionează: „cocioaba călăului oraşului Alba Iulia”. Călăul oraşului Alba Iulia era la 1784 un ţigan cu nume de principe, Grancea Rakoczy. cel care i-a zdrobit cu roata pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea şi Cloşca.
Horea şi Cloşca au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii din Alba Iulia. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire care nu mai există astăzi, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.
Ancheta comisiei imperiale de la Alba Iulia a durat aproape o lună, până la 24 februarie 1785. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, contele Iankovich a adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata pentru fapte de tâlhărie şi omoruri la drumul mare, care aveam mai mult scopul de a intimida mulţimea. Documentele din acea vreme indică locul de execuţia a lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, o terasă înaltă, situată în partea de sud a oraşului.
CITEȘTE ȘI
„Călăul Clujului”, unul dintre cei mai mari criminali ai regimului comunist
și
