Actualitate

Centru comercial din Cluj, AMENDAT după ce a permis accesul fără certificat verde

Supermarketul Cora din Cluj-Napoca a fost amendat după ce nu a respectat măsurile impuse de prevenire a infecției cu COVID-19, fiind permis accesul persoanelor fără certificat verde.

 

 


„În cursul zilei de ieri, cu ocazia activităților de verificare a respectării prevederilor specifice contextului epidemiologic actual, întreprinse în intervalul orar 10.30 – 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat cu privire la faptul că la nivelul unui centru comercial nu sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a efectelor virusului Covid-19.

 


Verificările au indicat faptul că în zona de acces în centrul comercial erau afișate panouri și delimitate două culoare distincte ce indicau faptul că pe un culoar este permisă intrarea în întregul spațiu comercial prin prezentarea Certificatului Verde Covid, pe culoarul ce duce doar în zona hipermarket-ului nefiind necesară prezentarea acestuia.

Polițiștii au dispus eliminarea afișelor neconforme, societatea fiind sancționată în acord cu Legea 55/2020,  cu amenda în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin HG 1090/2021”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


CITEȘTE ȘI:

FOTO. VIVO Cluj a început verificările pentru Certificatul Verde la accesul în mall

abonare newsletter