Actualitate

„Legenda pianistului 1900”, cu Claudiu Bleonţ

<p>Cunoscutul actor Claudiu Bleonţ va fi prezent pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în data de 30 ianuarie, de la ora 19.00, când va susţime spectacolul „Novecento” sau „Legenda pianistului 1900”.</p>

 

Piesa reprezintă viaţa romanţată a muzicianului Danny Boodmann T.D. Lemon, supranumit Novecento. Spectacolul este realizat de regizoarea Andra Negulescu, cu participarea cunoscutului actor Claudiu Bleonţ. Andra Negulescu semnează şi adaptarea după excelentul text scris de Alessandro Barrico.

Acţiunea se desfăşoară într-un decor minimalist, avându-l ca pilon pe Claudiu Bleonţ, care reuşeşete, cu măiestrie, să interpreteze toate rolurile personajelor, încercând să întrupeze fantastica poveste a celui mai mare cântăreţ de jazz din lume, pianistul Danny Boodmann TD Lemon (Novecento). Acesta îşi petrece întreaga viaţă la bordul vaporului de croazieră „Virginian”.

Regizoarea a creat, pe scenă, un microunivers în care personajul pare a-şi duce existenţa pe mări şi oceane, fără a lua, vreodată, contact cu uscatul, idealul său rămânând, pentru totdeauna, jazzul şi pianul la care cântă fascinant.

Spectacolul este astfel făcut, încât să ne poată induce, prin intermediul jocului şi al rostirii actorului, imaginea oceanului albastru, a vaporului alb, pe Novecento cântând la pianul negru, lucios, războiul gri, dinamita roşie... Imaginile se succed filmic în mintea spectatorului. Fiecare se poate regăsi în gândurile, temerile sau revelaţiile lui Novecento. Ciudata poveste a vieţii unui om care nu părăseşte niciodată vaporul este redată simplu, direct, prin glasul şi muzica pianistului. Se transmite publicului ideea că nu este neapărat necesar să trăieşti într-o lume imensă pentru a fi genial, ci trebuie doar să faci ceea ce ştii mai bine, evitând şabloanele şi falsele valori, care, adeseori, devin, pentru cei mai mulţi dintre noi, modele de urmat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter