Administrație
Două drumuri județene importante din Cluj vor fi modernizate
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare proiectul de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene: DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în lungime de 5,847 km și DJ 103K Râșca – Beliș (DN 1R), în lungime de 26,655 km.
Două drumuri județene importante din Cluj vor fi modernizate/ Foto: CJ Cluj - Facebook
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc joi, 16 mai 2024, proiectul de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene: DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în lungime de 5,847 km și DJ 103K Râșca – Beliș (DN 1R), în lungime de 26,655 km. De asemenea, au fost aprobați și indicatorii tehnico-economici aferenți acestui proiect finanțat din fonduri europene.
„Adoptarea acestei hotărâri de aprobare a proiectului reprezintă o etapă administrativă necesară semnării efective a contractului de finanțare nerambursabilă și realizării investiției. În ceea ce privește drumul județean 170B, gândit de noi ca o mini-centură a municipiului Cluj-Napoca, acesta va reduce efectiv distanța de deplasare între Topa Mică și Răscruci cu până la 15 km! De asemenea, drumul județean Râșca – Beliș e unul de o importanță turistică deosebită, deoarece asigură un acces extrem de facil înspre pitoreasca zonă Beliș-Fântânele, prin traversarea a cinci localități montane”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Valoarea totală aprobată a proiectului de modernizare a celor 32,5 km de drum județean este de 316.696.087 lei, din care finanțarea nerambursabilă asigurată prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027 se ridică la suma de 287.167.325 lei. De asemenea, Consiliul Județean Cluj va aloca suplimentar suma de 23.671.163 lei pentru achitarea cheltuielilor neeligibile, respectiv 5.857.599 lei pentru achitarea procentului de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând partea de cofinanțare.
Lucrările de execuție, care se vor derula pe o perioadă de maxim 24 de luni pe DJ 170B, respectiv de 36 de luni pe DJ 103K, vizează lucrări de modernizare în profunzime, de la fundația drumului și până la stratul de uzură din beton asfaltic. De asemenea, în urma amenajării, cele două drumuri județene vor beneficia de dotări moderne specifice, care vor spori gradul de confort și siguranță al conducătorilor auto și pietonilor: parcări auto, stații de autobuz, trotuare, stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice, șanțuri și rigole pavate cu beton, accese la proprietăți și drumuri laterale, poduri și podețe noi, ecoducte pentru animale, ziduri de sprijin din gabioane, parapeți de siguranță, marcaje și indicatoare rutiere, etc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: