Actualitate
Scandal între proprietarii terenurilor de lângă Aeroport şi consilierii judeţeni
Proprietarii terenurilor care urmează să fie expropriaţi s-au prezentat joi la şedinţa de Consiliu Judeţean unde au ameninţat că vor merge până la CEDO sau la Guvernul Ponta pentru ca premierul să le aloce banii care li se cuvin pentru aceste terenuri.
Ei cer consilierilor judeţeni să abroge hotărârea prin care au schimbat sumele pentru exproprieri şi să adopte decizia de expropriere conform sumelor de plată trimise la proprietari în notificări.
„200.000 de euro este diferenţa pe care CJ i-a câştigat. Viorica Tăuţan urmează să primească 916 lei pentru 2000 de mp în Cluj-Napoca sau Apahida, cum precizaţi dumneavoastră. Doamna vrea să ducă acasă scaunul pe care staţi dumneavoastră, domnule Uioreanu. Ştiaţi că aveţi nevoie de 30 milioane de euro pentru exproprieri, ştiaţi că nu aveţi aceşti bani, la etapa I nu aţi întâmpinat nicio problemă cu proprietarii pentru că aţi respectat legea. Acuma la etapa II nu respectaţi nimic. Aţi trimit notificări către proprietari şi cu suma de plată solicitându-le să aducă actele. Aţi omis să spuneţi cu justa şi prealabilă despăgubire. Au fost notificaţi că vor primi 18 euro intravilan şi 12 euro în extravilan, dar nu s-a mai notificat proprietarul despre această schimbare. Ea vine la casierie să-şi ridice suma pe care a primit-o în notificare şi primeşte 40 de bani metrul pătrat pe un teren în Cluj. Noi nu mai putem face tranzacţii pe terenurile noastre, nu aţi avut banii. Găsiţi soluţii să vină banii pentru acest proiect. Guvernul Ponta a dat 29 euro teren intravilan în Braşov şi 17 euro teren extravilan în Săcele. Discutăm de dreptul de proprietate. E ilegal să notificaţi intenţia de expropriere şi peste două săptămâni să se schimbe sumele. Vă bateţi joc de lege. Vă rog nu votaţi”, a sus Radu Rusu, unul dintre clujenii care urmează să fie expropriaţi.
Consilierii judeţeni au propus amânarea acestui proiect de lege, dar amendamentul a fost respins. „Legea exproprierilor a fost dată pentru a nu se bloca proiectele, dânşii să se adreseze instanţei. Niciodată lumea nu va fi mulţumită”, a spus Eugen Cecan. „ Încercaţi să blocaţi acest proiect”, a mai spus acesta.
130 de persoane urmează să fie expropriate, fiind vorba de 94 de parcele. Pentru cele 93 de parcele situate pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost stabilit preţul de 68,70 lei/mp pentru intravilan arabil şi 8,80 lei/mp în cazul în care terenul e extravilan arabil, iar pentru parcela aflată în extravilanul comunei Apahida a fost stabilită o valoare de 0,40 lei/mp.