Actualitate
"Uitucele" Mariana Rațiu și Sanda Oltean au depus alte declarații de avere și interese
Funcționarele „uituce” Mariana Rațiu și Sanda Oltean au depus la Consiliul Județean declarații rectificative de avere și de interese. Practic, ambele au recunoscut public omisiunile din declarațiile inițiale.
Directorul executiv al Consiliului Județean Cluj, Mariana Rațiu, și-a trecut în declarația de interese calitatea de acționar, cu 5%, în firma Profit Management SRL, despre care spune că este inactivă din iunie 2012 și că ultima înregistrare fiscală a fost în noiembrie 2009. Declarația rectificativă a fost redactată și depusă la Consiliul Județean în 10 iulie, la câteva zile după ce Monitorul a scris (vezi aici articolul) că directorul executiv al CJ conduce o mașină al cărei preț îi depășește posibilitățile financiare, autovehicul înmatriculat pe o firmă a soțului, care înregistrează pierderi.
La o săptămână după apariția în Monitorul a articolului care semnala posibilul conflict de interese în care se află (vezi aici articolul), arhitectul-șef al Consiliului Județean Cluj, Sanda Oltean, a depus declarații rectificative de avere și interese.
Față de declarațiile inițiale (vezi aici declarațiile de avere şi de interese din 3 iunie 2013), în actele întocmite în 28 iunie și înregistrate la CJ în 10 iulie 2013, apar diferențe semnificative.
Ce a „uitat” Sanda Oltean?
În declarația de avere (vezi aici documentul) sunt trecute nu mai puțin de trei terenuri intravilane și trei case de locuit, proprietatea soțului Mihai Oltean, dar și succesiunea deschisă în urma decesului tatălui.
O altă diferență este un depozit de 30.275,71€, deschis la BCR în 2010 și lichidat în aprilie 2013 (anterior declarației din 3 iunie).
La capitolul venituri, soțul arhitectei-șefe și-a amintit că a câștigat mai mult în 2012, astfel că declară în 28 iunie salarii de 3.564 de lei, față de numai 2.400 declarați în 3 iunie.
Marea surpriză o aduce însă declarația de interese (vezi aici), unde Sanda Oltean și-a trecut calitatea de membru al Ordinului Arhitecților (e drept, suspendată la cerere, odată cu angajarea la CJ) și participația „minoritară” a soțului cu 47,62% în firma Top Proiect SRL, care, surpriză, a prestat diverse servicii pentru Consiliul Județean.
De menționat că ambele declarații-tip (atât cea de avere, cât și cea de interese) încep cu fraza extrem de ușor de înțeles formulată: „cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsuri în declarații, declar pe propria răspundere...”.
În aceste condiții, rămâne cel puțin suspectă liniștea cu care privesc autoritățile situația celor două funcționare cu funcții de conducere din Consiliul Județean Cluj.
SOŢUL SANDEI OLTEAN, AFACERI DE SUTE DE MILIOANE CU CONSILIUL JUDETEAN
Declarația rectificativă de interese completată de arhitectul-șef al Consiliului Județean Cluj, Sanda Oltean, - la numai o săptămână după ce Monitorul dezvăluia posibila situație de incompatibilitate în care se află - ne-a dat dreptate: firma în care soțul ei este asociat cu (aproape) jumătate a încheiat cel puțin trei contracte cu administrația județeană. Toate prin achiziție directă, deși valoarea lor este semnificativă.
În 1 martie 2010, SC Top Proiect SRL a încheiat prin achiziție directă un „contract de servicii” prin care a câștigat, în 75 de zile de valabilitate, 60.750 lei (RON) plus TVA, adică puțin peste 17.000€.
În 5 noiembrie 2012, tot prin achiziție directă, firma lui Mihai Oltean a primit de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, un contract de proiectare, valabil între 5.11-15.12.2012, pentru care a încasat 78388,36 lei inclusiv TVA (aproape 18.000€).
Un al treilea contract „de servicii”, încheiat prin achiziție directă în 27 noiembrie 2012, de această dată direct cu Consiliul Județean, a adus firmei Top Proiect în 30 de zile 5.000 de lei plus TVA (circa 1.400€).
Subliniem, din nou, că, potrivit fișei postului, arhitectul-șef Sanda Oltean avizează documentele referitoare la urbanism/proiectare/construcții etc emise de Consiliul Județean. În aceste condiții, există suspiciunea că ea ar fi putut întocmi documentația în urma căreia firma soțului, Top Proiect, a primit prin încredințare directă contracte de aproape 40.000€, respectiv documentele de recepție și plată a lucrărilor efectuate.