Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ PRIMĂRIA TURDA: Precizări cu privire la Obiectivul de investiţii „Bazin de inot didactic şcolar”

Obiectivul a fost realizat în conformitate cu prevederile convenţiei încheiate cu Compania Naţională de Investiţii CNI SA, încheiată în 2 iunie 2011 şi care reglementa modalitatea de finanţare de către Municipiul Turda a lucrărilor de execuţie pentru realizarea acestui obiectiv, lucrările fiind contractate de CNI SA în urma unei licitaţii publice deschise cu SC Grup 4 Instalaţii SA, în calitate de anterprenor.

Atât proiectarea, cât şi caietul de sarcini pentru licitaţie, precum şi organizarea licitaţiei au fost organizate de CNI SA. Amplasamentul obiectivului a fost aprobat prin Ordinul MTCT nr. 677/2007, privind aprobarea programului „Bazine de înot”, derulat prin CNI SA.

Prin convenţia mai sus menţionată s-a reglementat competenţa CNI SA pentru executarea lucrărilor, serviciile de verificare a execuţiei din punct de vedere calitativ şi cantitativ (dirigenţia de şantier). Municipiul Turda prin autorităţile sale îşi asumă responsabilitatea cuprinderii în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli a sumelor aferente finanţării şi finalizării acestora. Sumele au fost alocate lunar, la cererea CNI pe baza unor note de fundamentare însoţite în copie de factura emisă de executant, la care a fost ataşată situaţia de lucrări executate, semnată de către factorii de răspundere din CNI SA şi de către dirigintele de şantier, direct responsabili de lucrările executate din punct de vedere calitativ şi cantitativ.


Lucrările au fost finalizate la sfârşitul anului 2012, noi fiind înştiinţaţi de CNI SA cu privire la organizarea recepţiei de terminare a lucrărilor şi a fost semnat un proces verbal de finalizare a lucrărilor în decembrie 2012.

Prin HCL 21/31.01.2013 s-a aprobat înscrierea în domeniul public al municipiului Turda a acestui obiectiv, precum şi regulamentul de funcţionare şi exploatare a imobilului „Bazin de înot didactic”, ambele hotărâri fiind iniţiate şi elaborate  de viceprimarul municipiului, Lucian Nemeş, hotărâri în care se specifică transmiterea în administrare a obiectivului către  SC Turda Salina Durgău SA.


Prin legea 10/1995 privind calitatea în construcţii  reiese foarte clar care sunt obligaţiile şi răspunderea  adminstratorului şi ale utilizatorilor construcţiilor în care sunt specificate clar folosirea acestora, conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute de cartea tehnică.

Menţionăm faptul că acest obiectiv de investiţii este în perioada de garanţie  din 28.11.2012  - 28.11.2014, termen în care se notifică firmei constructoare deficienţele constatate în vederea remedierii acestora.


SUBLINIEM FAPTUL CĂ: Municipiul Turda a avut doar calitate de finanţator, CNI SA răspunzând din punct de vedere cantitativ  şi calitativ de lucrările executate la acest obiectiv. SC Turda Salina Durgău în calitate de administrator răspunde de funcţionarea conform instrucţiunilor de exploare prevăzute de cartea tehnică a construcţiei şi de efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ce le revin.

Pentru a clarifica această situaţie şi a găsi o soluţie de rezolvare a acestor tensiuni, create artificial, am solicitat Grup 4 Instalaţii ca împreună cu reprezentanţii Salinei Turda să efectueze o evaluare concretă a problemelor. Astăzi am primit răspunsul, pe care îl transmitem anexat.


Clarificări privind Centrul SPA

Centrul de Sănătate  a fost un proiect  gândit de către executivul Primăriei, înainte de  darea în administrare a Hotelului şi a fostei Băi Comunale existente la subsolul clădirii,  pentru completarea serviciilor medico-balneare  oferite de către salină.


În acest sens a fost elaborat un studiu de fezabilitate, aprobat de către Consiliul Local, cu etapizarea acestui proiect, respectiv realizarea centrului de sănătate, echiparea acestuia şi achiziţionarea aparaturii medicale necesare. În momentul transmiterii acestui obiectiv în admnistrarea SC Turda Salina Durgău, conducerea a preluat şi obligaţiile ce decurg prin calitatea de administrator, respectiv achiziţia publică de lucrări produse şi servicii pentru finalizarea acestuia.

Primăria Municipiului Turda nu este implicată în derularea acestor activităţi, iar în calitate de administrator al Domeniului Public şi Privat al municipiului considerăm că ne-am respectat atribuţiile prevăzute de legislaţie.

Acesta este punctul nostru de vedere final, cu privire la modul de administrare a acestor două obiective şi considerăm că responsabilitatea privind buna gestionare aparţine exclusiv Consiliului de Administraţie şi conducerii administative a Salinei,  aşa cum s-a stabilit prin hotărârea Consiliului Local. În cazul în care vor există solicitări către executivul primăriei privind necesitatea implicării din punct de vedere  profesional vom răspunde afirmativ acesor solicitări.

 

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TURDA

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter