Actualitate

VEZI când pot fi depuse cererile de parcare pentru anul 2014

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca anunţă că cererile pentru locuri de parcare pentru anul 2014 pot fi depuse atât on-line cât şi la ghişeele tuturor primăriilor de cartier.

6 ianuarie 2014 este prima zi de înregistrare a cererilor de parcări pentru anul acesta. Anunţul a fost făcut de primarul Emil Boc care a mai precizat că cererile pot fi depuse on-line, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, începând de luni 6 ianuarie, după ora 10.00, dar şi la Centrul de Informare pentru Cetățeni de pe strada Moților nr. 7, începând cu ora 8.30 sau la orice primărie de cartier, începând cu ora 8.00.

În Cluj-Napoca există patru parkinguri de cartier: în Gheorgheni, pe strada Băişoara, în Mănăştur, pe strada Primăverii şi pe strada Mehedinţi şi în Mărăşti, pe strada Fabricii. În această toamnă au început lucrările pentru un nou parking, pe strada Negoiu, în Mănăştur. Autorităţile locale au în plan şi construirea unei parcări supraterane în zona căminelor din Haşdeu.


Anul trecut, Emil Boc declara că Primăria a identificat 12 locaţii noi pentru parkinguri de cartier supraterane, dar deocamdată orice demers este blocat deoarece aproape toate terenurile sunt revendicate. Potrivit noii legi a fondului funciar, Primăria nu poate face nimic timp de un an în privinţa acestor terenuri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter