Actualitate
Ilie Ciuclea, proprietarul Supercom: Avere de 11 milioane de euro din servicii de salubritate
Firma Supercom care a câştigat licitaţia pentru concesionarea serviciilor publice de salubrizare stradală şi deszăpezire din Cluj-Napoca este deţinută de Ilie Ciuclea. Fostul senator PSD din legislatura 2004-2008, în prezent vicepreşedinte al UNPR, deţine împreună cu familia firma de salubritate Supercom.
Firma Supercom asigură, printre altele, serviciile de salubrizare şi ridică maşinile parcate ilegal în Sectorul 2 din Capitală.
Supercom a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 119,6 milioane de lei (aproximativ 28 de milioane de euro), nivel similar cu cel înregistrat în 2009. În schimb, profitul a crescut de peste două ori, până la 450.000 de euro.
În vârstă de aproape 68 de ani, Ilie Ciuclea deţine 64% din Supercom, firmă care avea 1.621 de angajaţi la sfârşitul anului trecut.
Compania a devenit cunoscută după ce a reuşit să câştige contractele de salubrizare pentru sectorul 2 din Capitală. Deşi s-a scris de mai multe ori că firma a fost înfiinţată de Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, şi Alexandru Bittner, un apropiat al lui Adrian Năstase şi cedată ulterior familiei Ciuclea, nu există dovezi în acest sens.
Însă cel mai contestat contract încheiat în 2007 cu administraţia sectorului 2, condusă de Neculai Onţanu, secretar general al UNPR, este autorizaţia de ridicare a automobilelor parcate ilegal.
Din taxele percepute pentru ridicarea, transportul şi depozitarea pe 24 de ore, care se ridică la 54 de lei, Supercom ar fi încasat aproximativ 2 milioane de euro. Raportată la cifra de afaceri pe 2009, aceasta reprezintă aproximativ 7% din total. Grupul Supercom SA, condus de omul de afaceri Ilie Ionel Ciuclea, are 1.650 de salariaţi, 35.000 de contracte încheiate, o cifră de afaceri pe 2010 de 28,4 milioane de euro şi o marjă de profit de 7%.
Pe lângă firma de salubritate, care are contract cu Primăria sectorului 2 şi care reprezintă aproximativ 50% din business, grupul mai cuprinde şi o fabrică de producţie asfalt, o secţie de drumuri şi lucrări de infrastructură, o firmă de instalaţii de gaze şi o firmă de administrare de locuinţe.
Averea personală a lui Ciuclea constă într-o casă de vacanţă în Buşteni şi terenuri care însumează 10 hectare, în Afumaţi Tunari şi Buşteni. Din 1992, Ilie Ciuclea s-a implicat şi în fotbal, reînfiinţând echipa Juventus Bucureşti. Echipa a ajuns să joace în liga secundă, însă rezultatele nu arată că ar putea promova prea curând pe prima scenă a fotbalului românesc. În prezent, Juventus Bucureşti are şi o secţie de copii, unde se formează 250 de viitori fotbalişti. Un produs al noii Juventus este portarul Ciprian Tătăruşanu, actualul portar al Stelei Bucureşti.
Ilie Ciuclea, proprietarul firmei Supercom din Bucureşti, şi-a făcut un cadou de Moş Nicolae în 2011 în valoare de 500.000 de dolari, după ce a încheiat un contract pentru cumpărarea în leasing a unei maşini de lux Maybach 62 S.
Este o ţicneală de-a mea", s-a rezumat Ciuclea, să comenteze achiziţia făcută. Preţul de listă al limuzinei este pe piaţa europeană este de o jumătate de milion de dolari (492.000 dolari).
Atașat articolului poate fi consultată oferta firmei de salubrizare SC Supercom SA.