Actualitate

Licitația pentru curățenie stradală se reia. Valoarea contractului s-a majorat

Până la stabilirea unei alte firme sau asocieri de firme care să curețe și să deszăpezească străzile, sarcina revine Rosal și Brantner Vereș.

Una dintre cele mai contestate licitații ale Primăriei Cluj-Napoca ar putea avea sorți de izbândă anul acesta. Este vorba despre licitația pentru salubritate stradală și deszăpezire. A început în 2013 și nici acum nu se știe cine va prinde contractul gras de 30 de milioane euro pentru deszăpezirea și curățarea prafului de pe străzi din cauza numeroaselor contestații și procese în instanță.

Anul acesta, se reia licitația, dar cu unele adăugiri și corecturi. Potrivit unui document al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, valoarea contractului a crescut cu 2,25%, având în vedere indicele de inflație aferent anului 2014. Aceasta înseamnă că firma sau asocierea de firme care va câștiga licitația va semna un contract de 30.675.000 euro, pentru opt ani. Altă noutate face referire la introducerea de penalități dacă nu sunt respectați indicii de performanță. A fost introdus un nou număr de utilaje și activități plus alte modificări de ordin tehnic.


Istoria contorversatei licitații a început în septembrie 2013. Documentația de atribuire a fost contestată în opt rânduri de toate firmele care au depus oferte. Apoi, a fost contestat și rezultatul licitației de către trei din firmele participante: Rosal, Brantner Vereș și Polaris Holding din Constanța. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a obligat Primăria Cluj-Napoca să reevalueze ofertele. Decizia CNSC  a fost atacată în instanță de o altă firmă care participase la licitație, Supercom și de Rosal. Curtea de Apel a menținut decizia CNSC.

După această fază, Primăria a reanalizat ofertele, a stabilit un nou câștigător, rezultatul fiind iarăși contestat, de data aceasta de Rosal, Brantner Vereș și Romprest. CNSC a decis anularea licitației, decizia CNSC fiind contestată de Primărie ca în final instanța să dea câștig de cauză CNSC. Astfel, Primăria s-a văzut obligată să reia licitația anul acesta. Deocamdată nu se cunoaște data demarării procedurilor.


Până la stabilirea unui câștigător al licitației, contractul cu Rosal și Brantner pentru salubritate stradală și deszăpezire a fost prelungit.

Anul trecut, primarul Emil Boc declara că situații similare se petrec în mai multe orașe din țară. “Din nefericire, această situație este valabilă nu numai pentru Cluj ci pentru aproape întreaga țară. Toate licitațiile de salubritate sunt contestate sau aflate în diverse faze de contestație de peste doi-trei ani pentru că legislația este imperfectă, lasă loc de interpretări, iar acum instanțele de judecată creează jurisprudență și practică în materie de salubritate”, a comentat primarul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter