Actualitate

Cum a ajuns Primăria să plătească 85.000 lei către trei angajaţi ai unui spital

Primăria Cluj-Napoca este târâtă în instanţă de şoferi care îşi rup maşinile în gropile în oraş, dar şi de angajaţi ai unor instituţii aflate în subordine.

Primăria Cluj-Napoca a ajuns deja celebră pentru procesele pierdute cu şoferii care şi-au rupt maşinile în gropile din oraş. De data aceasta, forul local este bun de plată şi în cazul unor salarii restante ale unor angajaţi ai Spitalului Municipal Clujana, aflat în subordinea Primăriei Cluj-Napoca. Autorităţile locale trebuie să plătească nici mai mult nici mai puţin de 84.724 lei, după ce spitalul a pierdut un proces cu trei asistenţi medicali, angajaţi ai unităţii sanitare. Cele trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost încadraţi ca asistenţi medicali cu pregătire profesională inferioară, deşi aceştia obţinuseră diploma care atestă promovarea examenului în grad principal. Pe lângă plata restanţelor salariate cerute în instanţă, cele trei cadre medicale au solicitat şi daune morale.

“Kolozsvari Sanda-Maria, Kulcsar Ioan şi Bucşa Maria-Augusta au solicitat instanţei să dispună obligarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, sume de bani de care au fost privaţi prin încadrarea eronată în funcţia de asistent medical cu studii superioare în loc de funcţia de asistent medical principal cu studii superioare gradaţia 5 în temeiul art. 253 C. Muncii, sume de bani reprezentând diferenţe salariale, începând cu data de 01.10.2010, sume indexate şi actualizate conform legislaţiei în vigoare; contravaloarea daunelor morale în cuantum de 5.000 lei pentru fiecare reclamant având în vedere prejudiciul moral suferit prin discriminarea la care au fost supuse prin privarea recunoaşterii profesionale şi remuneraţiei aferente”, se arată în proiectul de hotărâre prin care Primăria se obligă să plătească cei 84.724 lei din bugetul local. Proiectul a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local de miercuri.


Potrivit aceluiaşi document, în motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că au absolvit examenul de promovare în grad principal şi au fost încadraţi ca asistent medical principal până la data de 01.12. 2010, dată de la care, ca urmare a susţinerii examenului de licenţă organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca au fost reîncadraţi ca asistenţi medicali cu studii superioare, fără a li se recunoaşte gradul principal dobândit.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter