Actualitate

Primăria obligă zece familii din Cluj-Napoca să îşi construiască mall

Zece familii din Cluj-Napoca sunt blocate, nu mai pot construi nimic pe propriul teren decât un mall sau orice alt magazin de dimensiuni mari. Află cum s-a ajuns la această situaţie aberantă.

Situaţiile aberante şi ciudate cauzate de apariţia noului Plan Urbanistic General (PUG) continuă să apară ca ciupercile după ploaie. Primăria Cluj-Napoca este bombardată cu plângeri prealabile care sunt respinse pe bandă rulantă aşa cum s-a întâmplat la şedinţa de Consiliu Local din 9 aprilie când peste 30 de astfel de plângeri nu au fost aprobate de consilierii locali.

După ce unii clujeni s-au trezit că propriul teren va deveni parc sau că centura ocolitoare va trece prin mijlocul terenurilor lor, de data aceasta, mai multe familii au constatat că pe parcelele pe care le deţin nu mai pot construi case de locuit, nici nu îşi mai pot repara casele existente şi în care locuiesc, ci pot doar ridica magazine din cauză că a fost schimbat UTR-ul, adică unitatea teritorială de referinţă.


Au voie să îşi deschidă magazin de mari dimensiuni

Practic, oamenii sunt blocaţi, nu mai pot face nimic pe propriul teren, decât eventual să îşi deschidă un mall sau orice alt magazin de dimensiuni mari. În această situaţie sunt zece familii care au terenuri şi case pe Calea Turzii f.n. înspre zona Făget. “UTR=EC se caracterizează prin faptul că zona respectivă poate fi folosită doar pentru activităţi economice de tip comercial-en detail-desfăşurate în unităţi de mari dimensiuni – big box, mall, showroom şi sunt interzise următoarele utilizări: locuire de orice tip, depozitare în afara celei existente activităţii economice, comerţ şi alimentaţie publică practicate prin vitrine/ferestre, garaje în clădiri provizorii, construcţii provizorii de orice natură şi orice alte utilizări altele decât cele care au ca obiect activităţi comerciale de mari dimensiuni”, au scris proprietarii terenurilor în plângerea prealabilă pe care au înaintat-o autorităţilor locale. Prin acest document ei solicită revenirea la prevederile vechiului PUG sau despăgubiri financiare.

Au cumpărat terenurile ca să îşi ridice case

Majoritatea sunt proprietari ai terenurilor de foarte mult timp, de peste 50 de ani, au case în care locuiesc şi unele necesită reparaţii, fiind vechi. Alţii au cumpărat terenurile de câţiva ani tocmai să îşi construiască o casă. “Am cumpărat terenul în 2010 în baza unui certificat de urbanism emis în baza vechiului PUG care indica faptul că în zonă pot fi construite locuinţe. Tocmai de aceea am şi fost de acord să cumpăr acest teren pentru a construi o locuinţă, însă datorită noilor modificări acest teren este practic lipsit de orice valoare deoarece nu mai pot construi nimic”, afirmă T.B., unul dintre proprietarii terenurilor. Clujeanca spune că va cere în instanţă despăgubiri dacă Primăria va respinge plângerea prealabilă.


Plângerea înaintată de proprietarii terenurilor va intra în una din şedinţele de Consiliu Local şi va fi supusă votului consilierilor. La ultima şedinţă, în 9 aprilie, 34 de plângeri prealabile referitoare la noul PUG au fost discutate, majoritatea fiind respinse.

Ultimele Stiri
abonare newsletter