Actualitate

Bike Sharing va fi gata în vară? Se lucrează la pistele pentru biciclete

Primăria Cluj-Napoca derulează de ani buni proiectul cu fonduri europene Bike Sharing care trebuia să fie finalizat încă din 2013.

În tot orașul au început să fie marcate pistele pentru biciclete. De câteva zile, se lucrează la marcarea lor atât în centrul orașului cât și în cartiere. Dacă în Cluj-Napoca pistele pentru biciclete sunt la stadiul de marcare, în Florești acestea trebuie realizate efectiv. Lucrările au demarat și în Florești de câteva zile. “Au început lucrările la pista de biciclete, pe strada Tăuțiului. Apoi se va continua pe Cetăţii 1, I. Rus, D. Mocanu, DN1, precum şi pe partea de Nord a comunei (Morii, T. Vladimirescu, Doja, Horea)”, a declarat Horia Șulea, primarul comunei Florești.

Primăria Cluj-Napoca are în derulare proiectul cu fonduri europene Bike Sharing prin care trebuie să fie realizați 59 de kilometri de piste de biciclete în Cluj-Napoca, Florești și Apahida. Potrivit reprezentanților Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, proiectul ar putea fi gata anul acesta, în august, în caz contrar autoritățile locale vor pierde banii.


Cluj-Napoca va fi legat de Florești și Apahida

Cea mai mare parte a pistelor ar urma să fie realizată în Cluj-Napoca, municipiul fiind legat de Apahida și Florești. În total vor fi 59 de kilometri de piste pe 105 străzi, precum Memorandumului, Avram Iancu, Moților, Horea, bulevardul Muncii etc. Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul Bike Sharing include și 50 de stații de self-service (43 în Cluj-Napoca, patru în Floreşti şi trei în Apahida), cât și 540 de biciclete.

Pentru a intra în posesia bicicletelor gratuite, cetățenii vor primi un card în momentul în care le închiriază. Ulterior, bicicletele trebuie să fie returnate din locul de unde au fost împrumutate.


Bike Sharing trebuia finalizat din 2013

Proiectul Bike Sharing are deja o întârziere de aproape doi ani. Primul termen anunțat de conducerea Primăriei a fost august 2013, ulterior primarul Emil Boc a anunțat un alt termen, august 2014 ca acum reprezentanții autoriăților locale să spună că este vorba despre august 2015, dată până când este valabil contractul de finanțare europeană.

De-a lungul ultimilor ani, au fost înregistrate mai multe blocaje din cauza contestațiilor, cea mai recent situație de acest gen fiind la finele anului trecut când au apărut contestații la licitația pentru întreținerea stațiilor de biciclete.


Pe lângă licitația pentru înreținerea stațiilor, Primăria a organizat anul trecut o licitație și pentru realizarea de lucrări suplimentare, deși proiectul nu este încă finalizat.

Valoarea contractului este de 2,6 milioane euro și a fost semnat în anul 2011, iar lucrările aveau ca termen de finalizare data de 16 august 2013, la un an de la ordinul de începere a lucrărilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter