Actualitate

Primăria „se bate” cu Poliția pentru Depozitul de Filme

La ședința de Consiliu Local de miercuri a fost votată preluarea de către Primăria Cluj-Napoca a clădirii în care funcționează Depozitul de Filme.

Primăria Cluj-Napoca intră în bătălia pentru Depozitul de Filme după ce consilierii locali au votat în ședința de miercuri proiectul de hotărâre prin care administrația locală va cere Ministerului Culturii clădirea Depozitului de Filme de pe strada Maiakovski din zona Gării.

Autoritățile locale trebuie să lupte cu Școala de Agenți de Poliție care, prin Ministerul de Interne, cere, de asemenea, clădirea. Intenția Școlii de Poliție de a prelua clădirea respectivă a fost anunțată vineri seara, la deschiderea TIFF, de către Tudor Giurgiu, care a declarat că dacă TIFF pierde clădirea toți participanții la festival se vor lega cu lanțuri de clădire.


În cadrul ședinței de Consiliu Local, consilierul Gabriel Oniga i-a propus primarului Emil Boc să negocieze cu Poliția în vederea preluării clădirii deoarece Școala de Poliție ar fi într-un stadiu avansat al procedurilor pentru a intra în posesia clădirii. Boc a declarat că Primăria nu poate face film cu Poliția.

În locația respectivă ar putea fi înființat un Muzeu al Cinematografiei.


Depozitul de Filme a fost salvat anul trecut printr-o campanie de strângere de fonduri realizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizator TIFF, și Asociația Victoria Film. “Depozitul de Filme a fost recondiţionat anul trecut, în vară, imediat după TIFF, am făcut campania aceasta de crowdfunding , plus ne-au ajutat cei de la Uni Credit cu nişte bani prin sponsorizare şi am reuşit să-l redăm comunităţii. Noi am primit un grant cred că de 8.000 de euro, oricum până în 10.000 de euro de la Uni Credit şi contribuţia din crowdfunding a fost în jur de 3.500 - 4.000 de euro. Am spus că aştia sunt banii, trebuie să facem ceva cu ei. Foarte multă lume a muncit voluntar acolo, au fost multe servicii şi cei de la primărie ne-au trimis din serviciile lor. A fost un efort comun pentru a reuşi să aducem spaţiul la un nivel, nu am putut să renovăm astfel încât să avem curent electric tras, să avem o firmă de securitate care să aibe grijă de locul acela, dar am fost recent şi mi s-a părut foarte bine conservat şi nu a fost deloc vandalizat faţă de luna septembrie anul trecut, sper să funcţioneze”, a declarat, pentru Mediafax, Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

În clădirea Depozitului de Filme locuia o familie cu copii mici. Tudor Giurgiu a declarat că sunt în continuare în locația respectivă. “Familia în continuare stă acolo, ne-am distrat cu copiii, se bucură că o să facem activităţi acolo, familia şi-a păstrat locul, probabil nici ei nu au unde să meargă, dar cred că vom coexista foarte bine unii cu alţii”, a mai spus Tudor Giurgiu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter