Actualitate

Capcana Atzwanger. Cine cade în ea?

După ce s-a chinuit să rezilieze contractul, Consiliul Județean nu știe cum să-l ia de la capăt. Contractul pentru construirea Centrului de Deșeuri riscă să devină cea mai mare țeapă pe care o ia Consiliul Județean Cluj. La ce riscuri se expune forul județean dacă acceptă cu ochii închiși pretențiile firmei italiene?

Comisia de Adjudecare a Disputelor, care are rol de mediator în disputa dintre Consiliul Judeţean şi fostul constructor al Centrului de Deşeuri, firma Atzwanger, a decis reluarea contractului cu constructorul Centrului de Deşeuri.

În urma deciziei Comisei de Adjudecare a Disputelor (CAD) care a venit la începutul lunii iunie, conducerea Consiliului Judeţean Cluj a transmis conducerii Atzwanger să vină cu un set de soluţii şi propuneri pentru deblocarea proiectului Centru de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), soluţii care nici până în prezent nu au  venit. În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a adresat ieri, societăţii Atzwanger, în calitate de lider al asocierii, un ultimatum referitor la finalizarea Centrului de Deşeuri.


În concret, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a solicitat societăţii Atzwanger ca, până cel târziu vineri, 26 iunie, să transmită forului administrativ judeţean propunerile menite să contribuie la deblocarea situaţiei şi continuarea contractului CMID, urmând ca actul adiţional să fie semnat până cel târziu în data de marţi, 30 iunie.

„În caz contrar,  Consiliul Judeţean Cluj îşi rezervă dreptul de a continua demersurile legale şi contractuale pentru recuperarea prejudiciilor şi finalizarea lucrărilor aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”, susţine Seplecan.


Consiliul Judeţean susţine că ultimatumul survine neonorării de către Atzwanger a nici unuia dintre  termenele stabilite la întâlnirea precedentă cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj, “în contextul necesităţii mai mult decât evidente de finalizare în cel mai scurt timp a lucrărilor prevăzute în contract”.

„Părţile au convenit ca Antreprenorul să prezinte până vineri, 19 iunie, punctul său de vedere cu privire la propunerile Consiliului Judeţean Cluj precum şi să transmită propunerilor proprii cu privire la continuarea contractului. Totodată, cu acelaşi prilej s-a convenit organizarea unei întâlniri între părţi, care ar fi trebuit să aibă loc ieri, întâlnire în cadrul căreia ar fi trebuit încheiat un act adiţional în vederea continuării contractului, dar care nu a mai avut loc. Constat că bunei noastre credinţe nu i se răspunde cu aceeaşi monedă, fapt pe care nu îl pot accepta. Am decis să mai dau o şansă colaborării cu această societate dar îi asigur că este ultima şi că nu voi admite ca locuitorii judeţului Cluj, cei care sunt adevăraţi beneficiari ai proiectului, să fie trataţi cu superficialitate sau cu lipsă de respect” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.


Dacă Atzwanger se întoarce, din cauza proiectului tehnic deficitar (lucrări care conţin grave deficienţe, care nu corespund cerinţelor tehnice şi există riscul surpării) cel mai probabil Consiliul Judeţean se va îndrepta vertiginos “să dea cu proiectul de gard” a doua oară.

Adică Atzwanger poate continua lucrările pe actualul proiect (risc surpare, risc poluare, deficienţe majore), poate cere un nou proiect tehnic (proiect care nu există pentru că ar fi trebuit organizată o nouă licitaţie) sau va arunca toată vina pe Consiliul Judeţean care din cauza depăşirii termenelor va fi din punct de vedere legal cu mâinile legate. În logica firească a lucrurilor, Beneficiarul, adică Consiliul Judeţean ar trebui să vină cu un nou proiect tehnic. “Ceea ce nu se va întâmpla, că nu este cazul”, susţine managerul de proiect, Mariana Raţiu.


“Dacă vorbim de partea de FIDIC Galben, conform expertizei, există neconformităţi din punct de vedere al execuţiei. Pe partea aceasta, Atzwanger unt de acord să facă pe banii lor remedierile. În ceea ce priveşte partea de FIDIC Roşu, Atzwanger a fost de acord cu rezultatul expertizei tehnice. Expertul a venit cu mai multe opţiuni. Le-am transmis să aleagă oricare dintre opţiunile propuse, ei decid ce opţiune îmbrăţişează, să ia expertiza şi să o îmbrace într-un proiect tehnic cu condiţia să fie avizat de expertul nostru. Dacă nu vor să facă ce zice expertul, atunci să dea jos tot şi pe acelaşi proiect să mai construiască încă o dată. Ca o părere personală, cel mai mare vinovat este Inginerul (societatea israeliană Tahal). Dacă nu vom ajunge la un acord cu Atzwanger şi ei în continuare nu vin cu soluţii pentru a stinge acest litigiu, vom ataca decizia CAD şi vom merge în continuare cu organizarea licitaţiei pentru a găsi un nou constructor la Centrul de Deşeuri”, a precizat Mariana Raţiu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter