Anunțuri
“Progressio – un proiect în sprijinul economiei sociale” sau despre cum poți obține o finanțare de pînă la 100.000 euro pentru o întreprindere socială
2 aprilie 2020
“PROGRESSIO – UN PROIECT ÎN SPRIJINUL ECONOMIEI SOCIALE”
SAU DESPRE CUM POȚI OBȚINE O FINANȚARE DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PENTRU O ÎNTREPRINDERE SOCIALĂ
Această situație gravă, generată de pandemia de COVID - 19, a făcut ca pentru prima dată de la revoluția industrială, întrega planetă să reconsidere felul în care lucrăm, în care ne impărțim resursele și în care le folosim la comun, cât și modul în care castigăm bani sau facem profit.
Până acum, întregul sistem concurențial s-a bazat și a funcționat pe ideea de separare, concept ancorat în natura economiilor din întreaga lume, care se clatină azi sub propria ne-sustenabilitate. Pentru prima dată în istoria României europene, antreprenorii și structurile statului au șansa de a întelege practic și nu in teorie, necesitatea economiei sociale. Pentru prima data în istoria României europene, avem șansa de a sprijini acest model de antreprenoriat participativ, care dezvoltă odată cu afacerea și oamenii care lucreaza în ea, comunitățile în care activează sau care le cumpără serviciile/produsele, model de antreprenoriat care ne ajută să gestionam dependența de produse/servicii de import.
Proiectul PROGRESSIO – Un proiect în sprijinul economiei sociale SMIS 127419, beneficiar Institutul pentru Politici Sociale, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, vine să sprijine o nouă concepție, să dezvolte o nouă abordare și să promoveze antreprenoriatul in aceasta forma participativă.
Proiectul are ca obiective finanțarea și consultanța pentru înființarea și dezvoltarea a 30 de întreprinderi sociale (din care 15 în mediul rural) în Regiunile Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest, dar și formarea profesională pentru aplicanți. Rezultatele directe vor fi crearea și menținerea a 87 de locuri de muncă, promovând activ integrarea persoanelor vulnerabile, și asigurând totodată asistență personalizată fiecărei structuri înființate. Toate întreprinderile înființate vor beneficia de asistență financiară și operațională pentru demararea afacerii, realizarea obiectului de activitate, eficientizarea producției și desfacerea mărfurilor/serviciilor, cu scopul asigurării sustenabilității acestora.
Dacă dorești să afli cum te poți ajuta pe tine, dar și comunitatea în care trăiești prin accesarea unei finanțări cu o sumă cuprinsă între 54.000 si 100.000 Euro pentru înființarea unei întreprinderi sociale în unul din județele Dolj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Gorj, Bihor, Cluj, Sălaj, contactează-ne: Institutul pentru Politici Sociale / 0040 756 075 222 / office@politicisociale.ro.
Mai multe informații poți afla aici: https://politicisociale.ro/blog
Valoarea totala a proiectului este de 12.907.784,66 lei, din care 12.856.291,69 lei cofinanțare UE. Proiectul a inceput pe 2 octombrie 2019 si se va incheia pe 1 octombrie 2022.
Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.