Anunțuri

Compania de Apă Arieș S.A. a atribuit contractul de lucrări CL3 – Stație de compostare a nămolului în Stația de epurare Câmpia Turzii

Data: 05.11.2020

COMPANIA DE APĂ ARIEȘ S.A. A ATRIBUIT CONTRACTUL DE LUCRĂRI
CL3 - STAȚIE DE COMPOSTARE A NĂMOLULUI ÎN STAȚIA DE EPURARE CÂMPIA TURZII


 

Compania de Apă Arieș SA. în calitate de beneficiar al PROIECTULUI REGIONAL DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN REGIUNEA TURDA – CÂMPIA TURZII, ÎN PERIOADA 2014-2020, cod SMIS 2014+ 118679, co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, a semnat în data de 04.11.2020 un nou Contract de execuție lucrări:


- CL3 – STAȚIE DE COMPOSTARE A NĂMOLULUI ÎN STAȚIA DE EPURARE CÂMPIA TURZII

Antreprenor:  Asocierea B.T. BEST TOOLS COMPANY S.R.L. (Lider de asociere)  – VOLFTECH ENG S.R.L. (Asociat)  – ACOMIN S.A. (Asociat)


Valoarea contractului de lucrări: 11.547.223,00 LEI (fără TVA)

În cadrul contractului se vor realiza proiectarea și execuția de lucrări de modernizare a liniei nămolului de la Stația de epurare Câmpia Turzii, respectiv o stație de compostare a nămolului cu capacitatea de 3760 t/a., echivalent a cca 10,30 tone/zi, operabilă 24 h/zi [tratare biologică, fără manipulare], 350 zile/an.


Stația de compostare aerată intensivă, în brazde deschise, amplasată în cadrul stației de epurare Câmpia Turzii va composta nămolurile generate în cadrul SEAU Câmpia Turzii, în amestec cu deșeuri verzi. Compostarea este o metodă biochimică de stabilizare a nămolurilor din apele uzate pentru a putea fi folosite ca produse de îmbunătățire a calității solurilor. Se poate folosi ca îngrășământ în agricultură, pentru controlul eroziunii solului, pentru îmbunătățirea proprietăților solului și pentru recultivarea pământului.

Obiectul contractului include:


- Proiectare pentru instalația de modernizare a liniei nămolului;
- Elaborarea documentației necesare obținerii autorizațiilor și avizelor necesare execuției;
- Lucrări de construcție;
- Furnizare şi montaj echipamente tehnologice;
- Testare şi punere în funcțiune;
- Remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanție;
- Instruirea personalului Beneficiarului și/sau Operatorului.

Descrierea pe obiecte:


- Obiect 1 – Depozit temporar nămol;
- Obiect 2 – Platforma depozitare temporară fracție amestec;
- Obiect 3 – Platforma pregătire brazde;
- Obiect 4 – Hala de compostare intensivă;
- Obiect 5 – Depozit temporar compost;
- Obiect 6 – Monitorizare și control proces tehnologic (dispecerat SCADA);
- Obiect 7 – Biofiltru;
- Obiect 8 – Testare, punere în funcțiune și instruirea personalului;
- Obiect 9 – Utilități.

Furnizare echipamente și utilaje tehnologice auxiliare, de proces:

- Încărcător frontal tip telehandler – 1 buc
Tocător deșeuri verzi – 1 buc
Ciur rafinare – 1 buc
Întorcător de brazde (după tractor) – 1 buc
Tractor cu incarnator frontal și furci – 1 buc
Întorcător de brazde (cu stocare laterală) – 1 buc

Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 24 luni, din care 9 luni proiectare și 15 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor (perioada de notificare a defectelor - PND) este de 36 luni.

Investițiile cuprinse în Proiect vor permite continuarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, conducând la o creștere considerabilă a calității serviciilor oferite întregii populații deservite.

Proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020

Contact: Compania de Apă Arieş SA                                       CAA
Sediul social: str. Axente Sever nr. 2 Turda        COMPANIA DE APA ARIES
Telefon: 0264-311771/ Fax: 0264-311772
E-mail: office@caaries.ro/http://www.caaries.ro

Șef UIP POIM: Mihaiela Sârb

Ultimele Stiri
abonare newsletter